Data actualizării:
Data publicării:

Ponta a dezvăluit ce a discutat cu Biden

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Victor Ponta a declarat că discuţia telefonică purtată cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a avut ca teme principale Parteneriatul strategic cu SUA şi colaborarea inclusiv în ceea ce priveşte operaţiunile internaţionale.

VEZI ȘI: Întrevedere la nivel înalt. Geoană: A PRIMIT O LOVITURĂ PUTERNICĂ

"Am avut o discuţie cu domnul vicepreşedinte Biden. Tot ieri, domnul ministru Corlăţean a discutat cu noul secretar general al NATO, domnul Stoltenberg. Nu vă pot da detalii. Vă pot preciza faptul că am discutat despre Parteneriatul strategic şi despre colaborarea noastră, inclusiv în operaţiunile internaţionale, atât. Mai mult decât asta, desigur am vorbit în calitate de vicepreşedinte al CSAT, dar şi de prim-ministru, pentru că trebuie să avem în pregătirea bugetului pe 2015 toate alocările necesare ca România şi Forţele Armate Române să poată să-şi îndeplinească toate misiunile", a afirmat Victor Ponta la Palatul Victoria.

Premierul a adăugat că în contextul convorbirii telefonice cu Biden a reafirmat faptul că România îşi va îndeplini toate obligaţiile ca membru NATO. "Alte detalii, fiind vorba doar de lucruri confidenţiale, le discutăm doar la CSAT", a adăugat premierul.

Premierul a precizat că discuţia cu vicepreşedintele SUA nu a vizat aspecte legate de lupta anticorupţie, întrebat în acest sens. "Nu, nu a fost. Dacă ar fi fost, v-aş fi spus. Repet, am discutat despre Parteneriatul nostru strategic, în special despre Parteneriatul militar', a mai afirmat Victor Ponta, scrie România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel