Data publicării:
(VIDEO) Pompierii australieni s-au dezbrăcat pentru o cauză bună. Poze incendiare
Pompierii australieni s-au lăsat fotografiați la bustul gol pentru a umple un calendar comercializat în scopuri caritabile.
Pompierii din Australia s-a dezbrăcat! Nu pentru a face un gest indecent, ci pentru a poza în fața obiectivului în scopuri caritabile. Mai mulți pompieri s-au lăsat fotografiați la bustul gol, alături de cele mai simpatice animăluțe, pentru un calendar ce va fi comercializat în scopuri caritabile.
Costul unui singur calendar este de 22 de dolari australieni, echivalentul a 14 euro sau 70 de lei. Pe website-ul lor apar șase variante de calendar, printre care și clasic, cu animale exotice sau pisici. La costul calendarului, se adaugă aproximativ 13 euro transportul, sau 65 de lei.
Banii urmează să fie donați pentru salvarea și protejarea animalelor.
Câini și fotbaliști
Pentru a încuraja adoptarea patrupedelor fără stăpân, Consiliul Județean Ilfov a emis o hotărâre prin care patrupedele vor fi prezentate spectatorilor de pe stadioane, înaintea meciurilor din Liga 1. Jucătorii vor fi însoțiți de câini la intrarea pe teren, în speranța că aceștia vor fi adoptați, iar presiunea de pe adăposturi se va reduce. Hotărârea a fost adoptată chiar de Ziua Internațională a Câinilor și prevede încheierea unui protocol de cooperare între CJ Ilfov și Liga Profesionistă de Fotbal. Proiectul demarat se numește „Umple golul din viața ta” și urmărește promovarea adopției câinilor din adăposturi, anunță gsp.ro.
În cadrul unor meciuri din Liga 1, Biroul Protecția Animalelor din cadrul aparatului de specialitate a CJ Ilfov se va asigura că vor fi aduse la stadion mai mulți câini din adăposturile publice de pe raza județului Ilfov. Înaintea unor partide, jucătorii vor intra pe teren alături de câini, care vor rămâne alături de ei aproximativ 5 minute. Conform sursei citate, toți câinii care vor face parte din proiect sunt sociabili, deparazitați și vaccinați antirabic.
LPF va anunța meciurile la care va fi pus în aplicare proiectul, iar întreg protocolul va dura cel mult un an. Actele care constituie protocolul în cauză sunt semnate de Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, și Gino Iorgulescu, președintele LPF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News