Data publicării:
Poluare în Capitală. Conducerea Agenţiei Naţionale de Mediu, demisă
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat că demite conducerea Agenţiei Naţionale de Mediu, după ce în noaptea de duminică spre luni s-au înregistrat valori record ale poluării.
"Avem în cadrul ministerului un elefant şi acela este ANPM-ul, care în momentul de faţă are reale carenţe şi de management, şi de comunicare. Nu e firesc ca cei din conducerea ministerului, când avem astfel de depăşiri, să afle de pe Facebook, norocul meu că eram treaz. În această dimineaţă, am solicitat demiterea conducerii APM Bucureşti si a directorilor de acolo", a anunţat Costel Alexe.
Costel Alexe a anunțat că poluarea a ajuns la nivel record în București, la ora 03:00. Cauzele identificate au fost: "Arderi necontrolate în București și Ilfov- de vegetație, gunoaie, cauciucuri- în cursul serii. Aceste creșteri au începutul aseară, în jurul orei 21:00, cu vârfuri în jurul orei 03:00 - 04:00 dimineață și scăzând către primele ore ale zilei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News