Conform informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, bărbatul are 40 de ani și este din Negrești Oaș. Potrivit sursei citate, poliţiştii de la Investigaţii Criminale au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza oraşului, la locuinţele bărbatului de 40 de ani, din localitate, acesta fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de camătă.
"În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate în vederea confiscării 4.850 de euro, 1.365 de lei, telefoane mobile, mai multe carduri bancare, diverse înscrisuri/documente, precum şi un autoturism în valoare de aproximativ 8.000 de euro. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 9.000 de articole pirotehnice. Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept", precizează sursa citată.
Bărbatul a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale, de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor criminalişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române