Data publicării:

Poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie, instruiţi de FBI

Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Poliţişti de la Direcţia Generală Anticorupţie vor fi pregătiţi în domeniul combaterii corupţiei de către agenţi FBI, în cadrul a două webinarii la care vor participa şi specialişti din Slovenia, Kosovo şi Republica Moldova.

Cursurile de pregătire profesională a celor 16 poliţişti anticorupţie sunt organizate de specialişti de la Academia Internaţională de Aplicare a Legii (International Law Enforcement Academy - ILEA) Budapesta, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti, scrie Agerpres. Primul webinar, cu tema "Forum pentru dezvoltare şi politici executive în domeniul legislaţiei anticorupţie", va avea loc în perioada 22 - 25 martie.

Practici de prevenire şi combatere a corupţiei

Cursul se va axa pe metodele de colectare şi analiză a informaţiilor, pe investigarea infracţiunilor de corupţie, pe leadership-ul strategic, precum şi pe cooperarea internaţională pentru identificarea, investigarea şi urmărirea penală a faptelor de corupţie.

Participanţii vor studia cele mai bune practici de prevenire şi combatere a corupţiei. De asemenea, vor avea ocazia să dezbată modalităţi de îmbunătăţire a cadrului legislativ şi să dezvolte noi abordări şi parteneriate în lupta comună împotriva corupţiei la nivel global.

Etica angajaţilor şi procedurile interne de natură disciplinară

Cel de-al doilea webinar va fi organizat în zilele de 20 şi 21 aprilie şi va avea ca temă "Corupţia publică şi controlul intern", fiind centrat pe etica angajaţilor şi pe procedurile interne de natură disciplinară. Sesiunea va include discuţii şi exerciţii privind normele de etică pentru agenţiile de aplicare a legii, precum standardele de comportament pe care trebuie să le impună şi să le menţină managerii pentru a se asigura că personalul are o atitudine adecvată.

Reducerea motivaţiei de a comite acte de corupţie, reevaluarea periodică a poliţiştilor şi raportările financiare vor reprezenta, de asemenea, subiecte de interes în cadrul acestui curs. Academia Internaţională de Aplicare a Legii Budapesta, coordonată de FBI, oferă instruire regională în domeniul justiţiei penale pentru a îmbunătăţi legislaţia, aplicarea legii şi instituţiile democratice din ţările participante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel