'Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor. Cercetările au fost demarate în cursul zilei, urmare a unei sesizări telefonice prin care poliţiştii au fost anunţaţi de către o persoană domiciliată în cartierul Mănăştur cu privire la faptul că în spatele unui imobil au fost descoperite capetele a două pisici', se arată într-un comunicat transmis, vineri, de IPJ Cluj.
Din primele cercetări reiese că pisicile ar fi fost ucise în urmă cu o lună. 'Echipaje de poliţişti s-au deplasat cu celeritate în zona indicată de apelant, unde au fost efectuate cercetările la faţa locului. În baza unei analize preliminare există indicii potrivit cărora decesul celor două pisici ar fi survenit în urmă cu aproximativ o lună. În continuare sunt desfăşurate investigaţii pentru identificarea autorului, administrarea probatoriului şi luarea măsurilor legale', se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă