Poliţist jefuit de telefonul mobil, mapa de serviciu și 50 de lei de către un tânăr sucevean
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
politist-agresat
politist-agresat

Unui agent de poliţie care cerceta o reclamaţie i-a fost furat telefonul mobil, o mapă în care avea coli de hârtie de scris, acte normative şi 50 de lei de către un tânăr sucevean care este căutat de organele de ordine.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un agent de poliţie din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Păltinoasa, a mers, miercuri după-amiază, la Artica T., din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, aceasta reclamând că fiica ei, Elena T., ar fi sechestrată în locuinţa lui Vasile Ţ.

Agentul de poliţie a vorbit cu părţile implicate şi a constatat că Elena T. locuieşte de bunăvoie cu Vasile Ţ, cei doi având o relaţie de concubinaj.

În acest timp, de poliţist s-a apropiat Petrică T. (26 ani), fiul celei care a făcut reclamaţia, şi fără motiv sau fără să dea semne că ar avea intenţii ostile, l-a prins pe agentul de poliţie cu mâna de gât şi a încercat să-l lovească cu pumnii.  Poliţistul a parat loviturile şi a folosit sprayul iritant-lacrimogen pentru a-l îndepărta pe agresor.

În urma altercaţiei, agentului de poliţie i-au fost furate un telefon mobil, o mapă în care avea coli de hârtie de scris, mai multe acte normative şi 50 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel