O femeie de 30 de ani a fost reţinută după ce a lovit cu pumnul în faţă un agent de poliţie aflat în misiune, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, tânăra, care a refuzat iniţial legitimarea, a devenit recalcitrantă în momentul în care a fost anunţată că va fi condusă la sediul Poliţiei pentru a fi audiată.
Ce au constatat polițiștii
"În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, la data de 5 iulie 2020, ar fi lovit un agent de poliţie, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Tânăra de 30 de ani se afla într-un imobil la care a fost solicitată intervenţia poliţiştilor şi nu s-a supus solicitării acestora de a înmâna documentele de identitate. În momentul în care i s-a adus la cunoştinţă că urmează să fie condusă la sediul poliţiei a devenit recalcitrantă şi agresivă cu forţele de ordine, pulverizând cu spray pentru insecte înspre aceştia. În timpul imobilizării, acesta a lovit agentul de poliţie cu pumnul, în zona feţei", a afirmat Nenişcu.
Tânăra din municipiul Botoşani va fi cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj. Ea a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentată în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”