Protest surprinzător împotriva unui politician de culoare, în timp ce acesta susținea un discurs la un miting de partid.
Ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge, a fost ținta unui atac cu banane, din cauza campaniei sale care susţine facilitarea obţinerii cetăţeniei italiene de către imigranţi.
Potrivit dailypress.com, primul ministru de culoare care ajunge să facă parte din guvernul Italiei, Cecile Kyenge, născută în Congo, a fost ţinta unor insulte rasiste de la numirea sa în funcţie, în luna aprilie, la Ministerul integrării și a înfuriat grupurile de extremă-dreapta cu campania ei de a face mai ușor pentru imigranți pentru a obține cetățenia italiană.
Vineri, un spectator, prezent la discursul pe care ministrul Cecile Kyenge îl susținea la Roma, a aruncat în ea cu banane, a informat sâmbătă Reuters.
Deşi Cecile Kyenge n-a fost atinsă de bananele aruncate în direcţia tribunei de unde ea vorbea, ministrul italian a răspuns la acest gest pe Twitter, numindu-l ca fiind unul 'trist', dar şi o risipă de alimente, în condiţiile crizei economice.
"Curajul și optimismul de a schimba lucrurile trebuie să vină mai ales de jos în sus pentru a ajunge la instituții", a adăugat ea.
Cu puţin timp înainte de incidentul de vineri, membri ai grupării de extrema-dreaptă Forza Nuova au lăsat manechine acoperite cu sânge fals la locul mitingului organizat la Cervia, în centrul Italiei, în semn de protest faţă de propunerea dnei Kyenge de a se acorda cetăţenie oricărei persoane născute pe tărâm italian.
"Imigraţia ucide", era scris pe pliantele care însoţeau manechinele, un slogan folosit şi înainte de Forza Nuova referitor la crimele comise de imigranţi în Italia.
Incidentul de vineri nu este prima insultă cu care se confruntă Cecile Kyenge de la numirea sa în funcţia de ministru, deseori aceste jigniri venind din partea altor politicieni. La începutul acestei luni, un senator din cadrul partidului populist de dreapta Liga Nordului a asemănat-o pe dna Kyenge cu "un urangutan", acesta cerându-și, ulterior, scuze doar după un val de critici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto