Data publicării:

Poliţia franceză a reținut trei români după ce au ocupat casa unui francez plecat în vacanţă

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
halba-mereu-rece-1169847_big
halba-mereu-rece-1169847_big

Alegeri prezidentiale 2024

Trei români, cu vârste cuprinse între 28 şi 50 de ani, care au ocupat ilegal apartamentul unui bărbat din Montpellier plecat într-o vacanţă de două săptămâni, au fost reţinuţi de poliţişti, relatează Midi Libre.

Bărbatul din Montpellier, sudul Franţei, s-a întors acasă joi, aproape de miezul nopţii, şi a observat că lumina era aprinsă la geamul apartamentului său, informează MEDIAFAX.

El a chemat poliţia, iar ofiţerii pentru combaterea criminalităţii au intrat în casă, unde au dat nas în nas cu trei persoane care beau bere şi ascultau muzică. Apartamentul fusese devastat, iar o parte din argintărie şi veselă fusese vândută.

Cei trei ocupanţi ilegali, toţi români, au fost reţinuţi. Ei au susţinut că au găsit casa deschisă şi jefuită, şi că stăteau acolo de numai două-trei zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel