Polițist bihorean, reținut că a cerut mită un porc
Un agent de la Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor riscă să-şi încheie cariera şi să fie condamnat la închisoare sub acuzaţia de luare de mită, după ce a cerut unui motociclist un porc ca să nu-i întocmească dosar penal pentru că circula fără a avea permis de conducere categoria A.
În urma anchetei demarate, s-a stabilit că agentul de poliție Ionuţ Claudiu Sala a oprit în data de 1 septembrie pe Lucian Câmpean care circula cu motocicleta pe DN79, în Gepiu, scrie Digi24. Poliţistul a aflat că bărbatul nu avea permis de conducere categoria A, o infracţiune pentru care ar fi trebuit să întocmească actele constatatoare pentru un dosar penal.
Citește și Deputatul "auto" condamnat pentru mită, eliberat condiţionat din închisoare
„Însă, contrar atribuţiunilor de serviciu Ionuţ Claudiu Sala a pretins şi Lucian Câmpean a fost de acord ca acesta din urmă să-i remită un porc de aproximativ 50 de kilograme. Ca atare, urmare a înţelegerii intervenite lucrătorul de poliţie nu a mai întocmit actele constatatoare şi a stabilit cu Lucian Câmpean ca să se întâlnească a doua zi pentru înmânarea respectiv primirea folosului material", se arată într-un comunicat al Parchetului Bihor.
Potrivit anchetatorilor, în ziua următoare, în jurul orelor 16.30, agentul de poliţie s-a dus acasă la cel pe care îl oprise cu o zi în urmă, de unde a luat carnea. El a fost aşteptat la intrarea în Nojorid de un echipaj de la Poliţia Rutieră, însoţit de ofiţerii DGA şi de un procuror, care au descoperit produsele în maşina lui Ionuţ Sala.
Agentul şi cel care i-a dat carnea au fost duşi şi la sediul Parchetului, unde au fost reţinuţi pentru dare şi luare de mită, urmând ca procurorii să decidă ce măsuri ulterioare vor propune în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News