Polițiștii de frontieră ai anului 2017
Pe pagina de Facebook intitulată Poliţia de Frontieră Română, au fost prezentaţi polițiștii de frontieră ai anului 2017.
Sunt cei care "au destructurat grupări infracționale importante sau au prins zeci de migranți. Iar munca lor a fost apreciată în acest an prin acordarea distincției Poliţistul de frontieră al anului 2017", se precizează pe Facebook.
În acest context, se vorbeşte despre:
- Comisarul şef de poliţie Bordeianu Ioan-Dorin din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iaşi, Serviciul de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, care a destructurat mai multe grupări de criminalitate organizată transfrontalieră, specializate în contrabanda cu țigări.
- Agentul şef adjunct de poliţie Toma Adrian din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara, Sectorul Poliţiei de Frontieră Moravița, care a identificat și reținut importante grupuri de migranți ce încercau să intre ilegal în România.
"Ziua Poliţiei de Frontieră Române reprezintă, în fiecare an, un prilej pentru a fi recompensate acţiunile desfăşurate de colegii noștri, în îndeplinirea atribuţiilor specifice la granița României. Mult succes în continuare!", se mai precizează în mesajul citat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News