Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Podul de la Feteşti, peste Dunăre, blocat şi în minivacanţa de 1 mai

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Taxare Fetesti pod Foto: Crișan Andreescu
Taxare Fetesti pod Foto: Crișan Andreescu

Podul de la Feteşti, de pe Autostrada Soarelui, va fi blocat parţial şi în minivacanţa de 1 mai. Lucrările nu au fost finalizate. 

Alegeri prezidentiale 2024

Podul de la Feteşti, pe Autostrada Soarelui, nu va putea fi redeschis pe ambele sensuri, temporar pentru minivacanţa de 1 mai. Este o perioadă în care se anticipează un aflux de maşini care merg sau se întorc de pe litoral.

La această construcţie peste Braţul Borcea al Dunării mai este nevoie de lucrări, iar şantierul ar putea fi prelungit până la începutul verii, potrivit companiei de drumuri. Constructorul care face primele reparaţii capitale la podul de la Feteşti a precizat pentru Radio România Actualităţi că estimează finalizarea lucrărilor până pe 15 iunie.

În aceste condiţii, cel mai probabil restricţiile vor fi menţinute şi la începutul verii, când sunt zilele libere de 1 iunie şi Rusalii. Pe de altă parte, la podul de la Cernavodă, circulaţia se desfăşoară normal, pe ambele sensuri. Acolo, reparaţiile vor fi reluate din 2 sau 3 mai, arată Rador. 

Trafic de coşmar şi pe DN 7

Urmează o lună cu trafic de coşmar pe DN 7, între Milcoiu şi Rm.Vâlcea. De marţi drumarii încep lucrări de reparaţii pe un tronson de 15 km între cele două localităţi, iar circulaţia se va desfăşura dirijat pe o singură bandă.

Asfaltările se fac pe timpul zilei, de luni până vineri la prânz, şi dureaz până la începutul verii, conform estimărilor Companiei de Drumuri. Tronsonul dintre Dealul Negru şi intrarea pe Valea Oltului, de lângă Rm.Vâlcea, este una dintre cele mai aglomerate rute din ţară, principalul culoar de tranzit pentru şoferii de camioane, capacitatea de preluare a drumului naţional fiind cu mult depăşită. Se menţine şi restricţia de la Păuşa, cu semafor pe Centura Călimăneşti-Căciulata, dar şi cea de la Boiţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel