Data publicării:

Pocora, despre afirmațiile lui Ponta: O minciună, o ipocrizie

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp

Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că premierul Victor Ponta face diversiuni și că declarațiile publice cu privire la continuarea proiectului USL sunt minciuni. 

"Premierul Victor Ponta, deşi spune că vrea să guverneze în continuare alături de PNL, îşi dezvăluie deja planurile pentru un Cabinet fără liberali şi ne anunţă că, la acordarea votului de învestitură al noului Cabinet, va păstra programul USL. Am văzut deja care sunt priorităţile noii majorităţi, două exemple fiind legea amnistiei şi votul în cazul lui Vlad Cosma. În aceste condiţii, afirmaţia că vor duce mai departe programul USL reprezintă o ipocrizie, o minciună, fiindcă este evident drumul pe care PSD şi aliaţii săi s-au angajat, un drum care nu respectă priorităţile cetăţenilor, ci interesele de grup. Teama noastră este că PSD şi sateliţii săi vor să acapareze toate pârghiile de putere pentru a le folosi în favoarea lor. În atare situaţie, cum vor putea duce mai departe programul USL?", spune Cristina Pocora, într-un comunicat de presă al PNL.

Numirea lui Iohannis, o diversiune

Purtătorul de cuvânt al liberalilor a adăugat că "ideea continuării programului de guvernare al USL este o diversiune la fel cum a fost şi subiectul numirii lui Klaus Iohannis", explicând că "în declaraţii, Klaus Iohannis a fost lăudat, apreciat, dar în fapt Victor Ponta nu l-a numit în Cabinet şi a scos PNL de la guvernare. La fel, la nivel declarativ, programul de guvernare va rămâne cel al USL, dar, de fapt, va fi programul de guvernare al USD, cu priorităţi precum legea amnistiei!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel