Data publicării:

PNL face recurs. Alegerile locale nu sunt decise

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

PNL a transmis că ia act de decizia Curții de Apel București de a refuza transmiterea către CCR a sesizării de neconstituţionalitate depusă cu privire la organizarea alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. Totodată, liberalii anunță că vor face recurs la ÎCCJ în termenul prevăzut de lege.

"Sperăm ca dezideratul revenirii la formula alegerii primarilor în două tururi de scrutin să fie atins cât mai curând şi să ajungem, astfel, la momentul de maturitate al societăţii româneşti. Actuala normă, pe care o apreciem nedreaptă, trebuie corectată cât mai curând de actualul Parlament sau în viitorul mandat legislativ", susţin liberalii într-un comunicat de presă.

"Un primar poate obţine mandatul cu votul unei minorităţi şi să-l exercite în pofida neîncrederii exprimate, prin vot, de o majoritate a celor care şi-au exprimat opţiunea. Astfel, situaţia în care mandatul este atribuit unui candidat care beneficiază de sprijinul a mai puţin de jumătate plus unu dintre alegătorii care s-au prezentat la urne ridică semne de întrebare îndreptăţite asupra legitimităţii şi reprezentativităţii acelui primar. Din acest punct de vedere, ne exprimăm regretul cu privire la imposibilitatea de a obţine un răspuns îndreptăţit asupra constituţionalităţii ori a neconstituţionalităţii modului de alegere a primarilor, fapt pentru care asupra scrutinului din 5 iunie rămâne o urmă de îndoială justificată", mai precizează sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel