Data publicării:
LICITAȚIE CORVETE. PNL îi cere explicații ministrului Leș
Deputatul liberal Ovidiu Raețchi a declarat că PNL solicită audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului a ministrului Apărării, Gabriel Leş, plecând de la situaţia licitaţiilor pentru corvetele multifuncţionale.
"Plecând de la situaţia licitaţiilor pentru corvete, am decis să solicităm ca la prima reuniune a Comisiei pentru apărare să-l chemăm pe ministrul Leş în faţa comisiilor ca să ne explice cum stăm cu programele de modernizare, pentru că avem întârzieri foarte mari şi, iată, s-a ajuns în situaţia bizară în care un guvern sesizează singur Parchetul, în privinţa propriei incompetenţe sau propriei corupţii, sau, mă rog, pentru a boicota un program vital de modernizare în zona Mării Negre, unde, după toate blocajele pe care le avem în zona aeriană, după cum ştiţi am avut MIG-urile blocate la sol în cursul anului trecut, iar avioanele noi nu au putut să decoleze în iarnă, avem această problemă cu a doua blocare a licitaţiilor pentru corvete", a afirmat Ovidiu Raeţchi, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Deputatul PNL a precizat că în Biroul Executiv al partidului s-a discutat şi despre faptul că România ar putea să nu îndeplinească în 2018 ţinta cheltuirii a 2% din PIB alocaţi Apărării.
De asemenea, el a reluat, în numele PNL, apelul către ministrul Apărării de a renunţa la "procedura de suspendare a numirii generalului Ciucă" în fruntea Statutului Major General.
Ministerul Apărării Naţionale a depus pe 9 ianuarie o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicită revocarea Decretului nr. 1.331 emis în data de 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de MApN.
Vezi și: Leș nu-i prelungește mandatul generalului Ciucă: Nu vreau să spun părerea mea
Corvete militare pentru România. Anunțul ministrului Apărării
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News