Partidul Național Liberal aniversează 137 de ani de existență. Cu această ocazie, preşedintele Crin Antonescu, a anunţat obiectivele pe termen scurt ale PNL. Prioritare în acest moment sunt alegerile locale, iar apoi trebuie îndeplinite obiectivele de guvernare asumate de partid prin programul de guvernare.
Iată mesajul lui Crin Antonescu cu ocazia celor 137 de ani împliniţi de PNL:
Anul 2012 reprezintă și el un asemenea moment crucial, care va scrie parcursul României pentru o lungă perioadă de timp. Astăzi, România are din nou nevoie de noi, iar Partidul Național Liberal, alături de partenerii din Uniunea Social Liberală, și-a asumat nu doar guvernarea, ci un proiect care înseamnă transformarea modului de a face politică în România, reașezarea raporturilor instituționale în parametrii statului de drept și relansarea economiei.
Doresc să adresez pe această cale salutul nostru tuturor celor care împărtășesc valorile liberale, care sunt atașați de principiile democratice și care nu și-au trădat niciodată crezul politic, în ciuda circumstanțelor, a presiunilor de orice fel sau dificultăților pe care conjuncturile politice, sociale și economice le-au scos în cale. Le mulțumesc membrilor PNL care au rămas alături de acest partid la bine și la greu pentru devotamentul, efortul și contribuția lor la eliberarea României de o putere coruptă, incompetentă și dispusă a sacrifica democrația pentru propriul interes. Le mulțumesc simpatizanților noștri, care au crezut în forța Partidului Național Liberal și care n-au renunțat niciodată să lupte alături de noi, chiar dacă tentația resemnării a fost mereu prezentă în acești ultimi ani.
Schimbarea în România abia acum începe. Ea trebuie consfințită mai întâi prin vot la alegerile locale, la alegerile parlamentare și prezidențiale și trebuie confirmată printr-o guvernare performantă, cinstită și în serviciul cetățeanului. Acesta este angajamentul nostru, al liberalilor și misiunea pe care ne-o asumăm azi, așa cum am făcut întotdeauna în istoria noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
- Sunt ultimele informații din TAROM: Mesajul primit de toți angajații, în această seară. Ce s-a discutat cu directorul despre salarii
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Denis Hanganu, despre banii încasați în urma serialului Clanul: "Nu mi-am luat nici casă, nici mașină. Nu m-am îmbogățit"
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13