Proiectul de lege se va discuta săptămâna viitoare.
Proiectul privind acciza suplimentară de 7 eurocenți la combustibil a fost gândit de un liberal, Relu Fenechiu, aflat acum după gratii. Președintele liberal, Crin Antonescu, a declarat recent că PNL susține în continuare acciza dacă banii colectați vor merge într-un fond pentru autostrăzi, nu la "clientela politică".
OUG privind acciza produce deja efecte.
"Grupul parlamentar liberal nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta. Mă refer la OUG 102/2013 care prevede intrarea în vigoare a accizei majorate cu 7 eurocenţi pentru combustibil, dar şi la OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei pe combustibil de la 1 aprilie, de astăzi. Facem acest anunţ deoarece proiectul de lege pentru aprobarea acestei Ordonanţe 111/2013 se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor", a spus Scutaru, citat de Mediafax.
El a arătat totodată că nu există garanţii privind modul în care Executivul doreşte să utilizeze aceşti bani.
"Nu votăm scumpirea benzinei şi motorinei, pentru că nu avem nicio garanţie asupra modului în care Guvernul Ponta doreşte folosirea acestor bani. Guvernul Ponta acţionează haotic, sunt declaraţii contradictorii din partea premierului, a ministrului de Finanţe, a ministrului Transportului, privind modul de utilizare a acestor bani", a spus Scutaru.
La rândul său, deputatul PNL Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, a precizat că introducerea accizei are efecte negative asupra transportului de mărfuri şi de persoane şi că toate firmele de transporturi vor fi afectate negativ, reducându-li-se profitul.
Orban a spus că acciza pe motorină nu este introdusă de Parlament, ci de Guvern, prin OUG 102/2013.
"Această ordonanţă nu a fost aprobată de Parlament. A trecut de Senat care e Camera avizatoare, iar acum e la Camera Deputaţilor, care e decizională. Camera Deputaţilor poate să respingă această ordonanţă respingând legea de aprobare. Acum, proiectul de lege de aprobare a ordonanţei e la Comisia de buget-finanţe, unde liberalii vor face tot ce depinde de ei pentru a da raport negativ", a spus Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva