Data publicării:
PNL, Gabriela Vrânceanu Firea: CNCD, sesizat cu privire la declarația senatorului PSD
Vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a sesizat, joi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la declarațiile senatorului PSD Gabriela Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohannis
"Am sesizat astăzi, în mod oficial, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu privire la declarațiile senatorului PSD, Gabriela Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohannis, formulate în data de 7.10.2014, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PSD din Șoseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, București", se arată într-un comunicat al PNL.
Citește și: PNL, Dan Mihalache, către Gabriela Vrânceanu Firea: "Ești doar o slugă"
"Luând în considerare calitatea oficială a doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, de senator în Parlamentul României, de demnitar al statului, gravitatea faptelor, amploarea lor, dimensiunea publică a acestora, precum și momentul în care acestea au fost făcute (campania electorală pentru alegerile prezidențiale), am solicitat CNCD sancțiunea maximă care coroborează amenda contravențională în cuantum de 100.000 RON, obligarea senatorului PSD să publice și să difuzeze, în mass-media (presă scrisă, audio și video), un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției, precum și solicitarea de scuze publice într-un cadru similar celui în care s-a produs fapta.
Citește și: PNL, atac dur la Gabriela Vrânceanu Firea
Consider, totodată, că declarațiile senatorului PSD au o gravitate aparte, acestea discriminând o categorie largă de cetățeni ai României, ele vizând „un grup de persoane sau o comunitate" (O.G. 137/2000). Potrivit specialiștilor din domeniul natalității, statistic, în România, aproape 25% dintre cupluri se confruntă cu această problemă, a infertilității. Crearea unei stereotipii și aducerea în cadrul public a unei asemenea chestiuni intime, menită să demonstreze în mod fals o anumită slăbiciune sau o calitate negativă, este de natură să discrimineze grav dreptul la viață privată, drept fundamental consfințit de Constituția României", se mai arată în comunicatul PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News