Data publicării:

PNL ar putea analiza situația lui Chițoiu și Rușanu, spune Dobrițoiu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
crin chitoiu
crin chitoiu

Delegația Permanentă a PNL ar putea analiza,  marți seara, situația deputatului Daniel Chițoiu, pentru care DNA a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru efectuarea urmăririi penale, precum și cea a președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu, care a fost reținut de DNA, a afirmat Corneliu Dobrițoiu.

"Eu nu sunt la curent cu capetele de acuzare formulate împotriva domnului Rușanu, fost lider de marcă al partidului, și a domnului Chițoiu, care este vicepreședinte al partidului. Aceste aspecte, cu certitudine, vor fi discutate și în forurile de conducere ale PNL. Îl vom invita și pe domnul Chițoiu acolo pentru a ne lămuri în perspectiva adoptării unei decizii politice. Trebuie să menționăm însă un alt lucru — în toate deciziile PNL primează prezumția de nevinovăție, că așa sunt mulți miniștri care au dosare penale și care sunt pe rol", a spus Dobrițoiu, marți, la Palatul Parlamentului, la finalul ședinței Comisiei pentru apărare.

"Cred că justiția trebuie să își îndeplinească menirea până la capăt. Fiecare trebuie să își apere sau să își probeze, că așa se poartă la noi, nevinovăția în fața organelor de anchetă. Susținem în totalitate demersurile justiției pentru stabilirea adevărului în cauzele care sunt pe rolul organelor de cercetare penală", a spus acesta, comentând situația deputatului Daniel Chițoiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel