Data publicării:
Pneumonie virală asemănătoare SARS. Control termic pe aeroporturi
O pneumonie cu un virus necunoscut până în prezent a pornit în China, autoritățile temându-se că s-ar putea răspândi global, ca epidemia SARS din 2003.
Sistemul medical din Hong Kong a crescut nivelul de alertă și va da un răspuns serios, după ce o persoană venită din interiorul continentului a răspândit o pneumonie virală cu potențial mortal. Peste 40 de persoane au fost spitalizate, iar piața unde lucra ”pacientul zero” a fost închisă și dezinfectată. Cel puțin 11 pacienți infectați sunt în stare critică, relatează presa occidentală.
Nu este vorba despre gripă aviară, au stabilit medicii, care se tem însă de o izbucnire epidemică asemănătoare SARS, care a ucis peste 700 de persoane în 2003 și s-a răspândit în mai multe zone din Asia și Africa.
Boala se manifestă cu febră și dificultăți în respirație, mergând până la blocarea căilor aeriene cu mucus, care poate impune ventilarea mecanică.
Planul activat de autoritățile sanitare chineze pentru a preveni răspândirea epidemiei la populația de 7,5 milioane din Hong Kong și, apoi, prin intermediul turiștilor, la nivel global, prevede folosirea măștilor în mijloacele de transport public și magazine, alertarea cadrelor medicale pentru a raporta orice caz suspect, obligația raportării contactelor și deplasărilor, controlul termic al pasagerilor în aeroporturi sau gări.
De remarcat că autoritățile interziseseră folosirea măștilor, pentru a putea identifica persoanele care participă la protestele anti-guvernamentale care durează din luna august a anului trecut.
Hong Kong s-a mai confruntat, în afară de epidemia SARS, cu o epidemie de gripă aviară în 2007 și cu pandemia de gripă porcină din 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News