Data publicării:

Plecare de la ANCOM. Președintele Cătălin Marinescu a demisionat

Autor: Diana Popescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, şi-a dat demisia, potrivit Agerpres.

Acesta urmează să preia o funcţie în acelaşi domeniu într-o instituţie internaţională.

Cătălin Marinescu a lucrat, începând cu 1990, în sectorul comunicaţiilor, atât pentru furnizorii de servicii de comunicaţii, cum ar fi Romtelecom (15 ani), cât şi pentru instituţii publice.

Între 2005 şi 2007, a fost preşedintele Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, organismul administraţiei publice responsabil cu gestionarea spectrului de frecvenţe radioelectrice, supravegherea şi controlul tehnic în radiocomunicaţii şi cu managementul proiectelor de e-guvernare, care a fuzionat mai târziu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, devenind în anul 2009 ANCOM.

De asemenea, a fost pentru o perioadă administrator al hub-ului IT al Consiliului General al Municipiului București.

În ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, a deţinut preşedinţia şi vicepreşedinţia mai multor organisme internaţionale şi europene de telecomunicaţii, precum Grupul Regulatorilor Europeni pentru Servicii Poştale (ERGP), Grupul Reglementatorilor Europeni pentru Comunicaţii Electronice (BEREC) şi Reţeaua Reglementatorilor Francofoni - Fratel. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel