Planul privind siguranţa publică în şcoli, aprobat de prefectul Capitalei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
bataie-elevi-shutterstock
bataie-elevi-shutterstock

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a aprobat marţi Planul de măsuri privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, în anul şcolar 2011-2012, întocmit în colaborare cu Poliţia Capitalei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi însuşit de poliţiile locale.

bataie-elevi-shutterstock„Aşa după cum anunţam, pentru anul şcolar 2011-2012 şcolile din Bucureşti beneficiază de un plan de măsuri de siguranţă în baza căruia fiecare instituţie are atribuţii clare. Cu acest instrument în mână, forţele implicate vor garanta atât elevilor, cât şi profesorilor siguranţa de care au nevoie în şcoli şi în proximitatea acestora. Voi analiza trimestrial stadiul aplicării reale a acestor măsuri, precum şi eventualele vulnerabilităţi, pentru a le putea corecta din mers. Atât structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi poliţiile locale au înţeles că siguranţa şcolară este răspunderea tuturor“, a declarat Mihai Cristian Atănăsoaei, potrivit unui comunicat remis de Prefectura Capitalei, citat de Agerpres.

Conform planului, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti va trebui să pregătească personalul din subordine şi cadrele şcolare în vederea prevenirii delincvenţei juvenile în şcoli, să realizeze analiza fiecărei unităţi de învăţământ în parte sub aspectele stării infracţionale înregistrate în anul şcolar precedent, numărul de apeluri la 112, sesizările părinţilor, ale cadrelor şcolare şi elevilor, să asigure paza şi iluminatul public în zonă, să includă fiecare unitate şcolară în itinerariile de patrulare auto şi pedestră, să stabilească împreună cu conducerile unităţilor de învăţământ modul de cooperare şi de anunţare a evenimentelor, precum şi modalităţile de acţiune ca urmare a evenimentelor antisociale.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va aplica ferm măsurile legale faţă de persoanele sau grupurile care tulbură procesul de învăţământ sau agresează cadrele didactice sau elevii, va prelua responsabilitatea temporară a activităţii de menţinere a ordinii publice în zonele în care situaţia operativă devine complexă, va executa acţiuni punctuale de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional pe traseele de deplasare a elevilor şi pe mijloacele de transport în comun din vecinătatea şcolilor, informează comunicatul.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va fi obligat să informeze cu celeritate poliţia, jandarmii şi poliţia locală asupra activităţilor care au un grad ridicat de complexitate şi presupun participarea unui număr mare de persoane, să anunţe forţele MAI şi poliţia de sector asupra producerii unor evenimente de natură să ducă la tulburarea liniştii publice sau să pună în pericol securitatea fizică a elevilor.

Poliţiile locale de sector îşi vor adapta în permanenţă dispozitivele de ordine publică în funcţie de analiza operativă a fiecărei unităţi de învăţământ şi vor colabora cu forţele MAI în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise în zona unităţilor de învăţământ, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel