Planul "Arca lui Noe". Țara în care va evada Putin dacă pierde războiul, dezvăluită de omul care îi făcea discursurile. "Informațiile sunt foarte suculente"
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Cecenii îl trădează pe Putin și fug de război. Mulți s-au strâns la frontiera Bosniei cu Croația, proaspăt aderată la Schengen  / Foto: Kremlin.ru
Cecenii îl trădează pe Putin și fug de război. Mulți s-au strâns la frontiera Bosniei cu Croația, proaspăt aderată la Schengen / Foto: Kremlin.ru
Află în articol mai multe detalii despre planul "Arca lui Noe" a lui Vladimir Putin.

După ce a început războiul din Ucraina, Kremlinul ar fi elaborat un proiect sub denumirea neoficială "Arca lui Noe". Ar fi vorba, de fapt, despre un scenariu pentru evacuarea urgentă a președintelui rus Vladimir Putin și a conducerii de vârf a țării în străinătate, în cazul în care Rusia pierde războiul.

Abbas Gallyamov, un fost redactor de discursuri al șefului Kremlinului care este și analist politic, a declarat că o sursă de încredere i-a spus că cei de la Kremlinul elaborează, din primăvară, un plan de rezervă pentru o potențială înfrângere în Ucraina, care implică ca Putin și conducerea sa de vârf să fugă în Venezuela, scrie Newsweek.

"De obicei nu mai povestesc povești din interior, dar astăzi voi face o excepție. În primul rând, am prea multă încredere în sursă, iar în al doilea rând, informațiile sunt foarte suculente", a scris Gallyamov pe canalul său Telegram.

Detalii despre proiectul "Arca lui Noe"

Potrivit lui Gallyamov, proiectul a fost numit neoficial "Arca lui Noe". Se presupune că Argentina și Venezuela sunt printre opțiunile de top în care Putin să fugă, dar China a fost luată în considerare în primele etape ale discuțiilor.

"Așa cum sugerează și numele "Arca lui Noe", este vorba despre găsirea de noi pământuri unde să poți merge în cazul în care devine complet inconfortabil să mai stai în patria ta. Anturajul liderului nu exclude că va pierde războiul, va pierde puterea și va trebui să evacueze urgent undeva", a scris Gallyamov. 

Cine este "omul de pe teren". Gallyamov: Acum s-a dedicat în totalitate proiectului "Arca lui Noe"

Gallyamov, care trăiește în exil în Israel din 2018, a declarat că sursa sa i-a spus că Yury Kurilin, vicepreședintele și șeful de personal al companiei energetice ruse Rosneft, este "omul de pe teren" care face toate aranjamentele pentru un potențial evacuare în Venezuela.

"În vară, a demisionat în mod oficial din [Rosneft] și acum s-a dedicat în totalitate proiectului "Arca lui Noe". Are cetățenie americană și legături bune. A absolvit Universitatea Hayward din California și a lucrat în structurile BP, inclusiv în funcția înaltă de director de afaceri corporative", a scris Gallyamov. 

O căutare efectuată de Newsweek a constatat că Yury Kurilin era încă listat ca vicepreședinte și șef de personal al Rosneft pe site-uri, inclusiv pe pagina de profil a companiei de pe Wall Street Journal.

"Din păcate, sursa mea nu cunoaște alte detalii, totuși, ceea ce s-a spus este suficient pentru a înțelege: când ei (Rusia n.r.) spun că "totul merge conform planului", are sens să clarificăm care dintre ele pentru că au mai multe planuri", a concluzionat Gallyamov.

Newsweek a contactat Rosneft și Ministerul de Externe al Rusiei pentru comentarii, dar deocamdată nu a primit o reacție.

Putin ne asigură că nu va porni un război nuclear. Spune că nu a înnebunit, dar realitatea îl contrazice

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a înnebunit şi nu va folosi prima arma nucleară, recurgerea la aceasta de către Moscova fiind posibilă doar ca răspuns la un atac, şi de asemenea, spre deosebire de SUA, Rusia nici nu va transfera astfel de arme la baze în alte ţări, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel