Data actualizării:
Data publicării:

Plante medicinale și antigripale pentru chinezi, în lupta cu coronavirusul

Autor: Elena Didila | Categorie: Sanatate
WhatsApp
China, nou RECORD de cazuri COVID, după doi ani / Foto: Pixabay, de mohamed Hassan
China, nou RECORD de cazuri COVID, după doi ani / Foto: Pixabay, de mohamed Hassan

Shanghai împarte locuitorilor săi milioane de cutii de medicamente tradiționale chinezești, precum plante medicinale și antigripale, ca parte a eforturilor de combatere a celui mai mare focar COVID.

Capitala comercială a Chinei, aflat în lockdown, a raportat marți peste 17.000 de noi infecții cu COVID-19, inclusiv 311 cazuri simptomatice. Orașul are o populație de peste 26 de milioane de locuitori.

”Confruntându-ne cu varianta Omicron, extrem de contagioasă, ar trebui să folosim medicina tradițională chineză cât mai curând posibil”, a declarat Fang Min, președintele Spitalului Shuguang din oraș. Astfel de tratamente au fost distribuite la mai mult de 21 de milioane de persoane, a spus el.

”Pentru publicul larg, inclusiv pentru grupurile cu risc ridicat, administrarea tratamentului TCM (medicina tradițională chineză) atunci când epidemia este severă are un bun efect preventiv", a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă, conform Sky News, conform Mediafax. Aproximativ 98% dintre pacienții cu coronavirus din Shanghai iau tratamente TCM.

Autoritatea de sănătate din China a recomandat mai multe astfel de produse pentru a fi utilizate de cei cu COVID. Alte țări, precum Singapore, care are o populație chineză numeroasă, spuneau că nu există dovezi că vreun produs pe bază de plante este eficient împotriva COVID-19, recomandând utilizarea tratamentelor pentru răceală și gripă doar pentru a gestiona simptomele.

Lockdown-ul în cel mai populat oraș din China a început în urmă cu 10 zile și obligă aproape toți locuitorii să stea acasă. Unii oameni au întâmpinat dificultăți în cumpărarea de alimente sau în accesul la tratament medical, în timp ce alții au criticat decizia guvernului de a separa copiii COVID-pozitivi de părinții lor.

China înregistrează un vârf de contaminări cu SARS-CoV-2

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai, capitala economică a Chinei, au fost izolaţi cu începere de sâmbătă. Oraşul a devenit în ultimele zile epicentrul unui nou val de contaminare legat de Omicron.

Câteva zeci de milioane de chinezi sunt, de asemenea, în izolare în nord-estul ţării, leagănul industriei auto.

China, unde coronavirusul a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul lui 2019, este una dintre ultimele ţări din lume care practică o politică "zero Covid" menită să împiedice apariţia de noi cazuri prin lockdown-uri stricte, testare în masă, izolarea sistematică a persoanelor infectate şi închiderea aproape completă a frontierelor, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel