În unele rețete vei folosi ouă, iar altele nu, însă ambele plăcinte vor fi delicioase. Astăzi îți prezentăm rețeta unei plăcinte pentru care nu vei avea nevoie de cuptor. Mai exact este o variantă a plăcintei tradiționale cu mere.
Se crede că Apple Charlotte a fost dedicată Reginei Charlotte, soția regelui George al III-lea al Marii Britanii și Irlandei la începutul anilor 1800. Desigur, așa cum se întâmplă adesea cu rețetele, există multe legende care apar în jurul lor.
Nu arunca piureul rămas în frigider: iată o rețetă delicioasă care te va cuceri
Astăzi, însă, vei descoperi o anumită variantă a plăcintei cu mere, pentru care nu ai nevoie de un cuptor. În schimb, ai nevoie de o tigaie antiaderentă. Acesta este suficientă pentru crea o plăcintă cu mere foarte dulce în mai puțin de o oră.
Un experiment care merită încercat. Este uimitor, dar poți face o plăcintă cu mere la tigaie fără a folosi cuptorul.
Ingredientele de care ai nevoie:
3 mere eventual Golden;
90 grame de făină;
50 grame de iaurt simplu;
2 ouă;
1 lingură de zahăr granulat;
1 praf de sare;
scorțișoară după gust;
o jumătate de linguriță de zahăr vanilat;
jumătate de plic de copt;
ulei de măsline.
Prepararea, pas cu pas
Pune ouăle într-un bol și bate-le bine cu o lingură de zahăr alb și cu jumătatea de linguriță de zahăr vanilat. Adaugă și un praf de sare și înlocuiește furculița cu un tel, pentru a obține un amestec gros si spumos.
În acel moment, adaugă iaurtul alb și cele 90 grame de făină. La final, completează aluatul cu jumătate de plic de praf de copt.
Chiftele de pește din conservă: ce să adaugi în compoziție pentru un gust deosebit
Aluatul gata se lasă să se odihnească. Acum e momentul să te ocupi de mere. Fructele se curăță de coajă, se elimină cotorul și semințe. Merele se taie cubulețe și se se pun într-o tigaie antiaderentă unsă bine cu ulei și unt.
Aprinde aragazul, prepară peste mere scorțișoară din belșug și gătește-le, câteva minute, înainte de a turna peste ele aluatul pregătit anterior.
Nu mai adăuga lapte în omletă. Iată rețeta pentru cea mai populară mâncare, servită la micul dejun
Apoi, acoperă tigaia cu un capac. Capacul trebuie să aibă un orificiu prin care aburul să poată ieși. Flacăra trebuie să fie medie, iar timpul de gătire a plăcintei este de circa 35 de minute. La sfârșit, întoarce plăcinta în tigaie și mai las-o la copt încă cinci minute. La final, oprește focul și așteaptă ca plăcinta să se răcească.
Plăcinta ta cu mere este gata. Ai folosit o modalitate simplă și ieftină pentru a o pregăti și acum te poți bucura de una dintre numeroasele variante ale acestui desert minunat. Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”