Data publicării:

Pistoalele lui Bonnie și Clyde vor fi scoase la licitație

Autor: Sirbu Alexandra | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Bonnie si Clyde
Bonnie si Clyde

Cele două pistoale pe care bandiții Bonnie Parker și Clyde Barrow le dețineau asupra lor în ziua în care au fost împușcați de poliție vor fi scoase la licitație pe 30 septembrie, în New Hampshire.

Armele, un Colt de calibru 38 și unul de calibru 45, au fost recuperate imediat după moartea celor doi gangsteri. Bonnie și Clyde au fost prinși într-o ambuscadă de către poliție în ziua de 23 mai 1934. După aproape 80 de ani, atât pistoalele, cât și alte obiecte din viața celor doi vor fi scoase la licitație pe 30 septembrie de către casa RR Auction din Amherst, New Hampshire.

Frank Hamer, originar din Texas, a fost cel care a condus detașamentul care i-a prins pe Bonnie și Clyde. El a primit pistoalele drept recompensă imediat după finalizarea misiunii. Ulterior, armele au ajuns la un colecționar pe nume Robert E. Davis. Casa de licitații le-a obținut mai apoi de la administratorii averii lui.

Reprezentanții casei susțin că pistoalele ar putea fi vândute cu o sumă cuprinsă între 100.000 și 200.000 de dolari. Pe lângă acestea, vor mai fi vândute ceasul lui de aur și caseta ei de cosmetice, în care își ținea rujul și pudra de față cu burețel pentru aplicare. Obiectele au fost găsite în mașina celor doi jefuitori.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel