Ghidul pentru a-ți înțelege mai bine pisica. Informațiile pe care trebuie să le cunoști din evoluția felinelor pentru a preveni situațiile neplăcute

Răspunsul clar nu e ușor de găsit. Unele studii recente au încercat să calmeze anxietățile oamenilor cu privire la comportamentul pisicilor, realtează Washington Post.

Totuși, cercetările privind comportamentul, genetica și psihologia pisicilor domestice sunt încă incipiente, comparativ cu informațiile disponibile despre câini.

Putem apela la istorie pentru a (parțial) explica această lipsă de informații. Strămoșii pisicilor domestice de azi vânau și trăiau solitar. Aveam mai puține motive să ne gândim ce se petrece în mintea lor.

„Pisica suferă puțin din cauza moștenirii sale de a fi doar un animal care trăiește în jurul caselor și fermelor oamenilor, ținând sub control populația de șoareci”, spune James Serpell, profesor emerit de bunăstare animală la Școala de Medicină Veterinară a Universității din Pennsylvania. „Există această moștenire de a nu fi exact un animal sălbatic, ci un animal care trăiește la marginea societății, ca să spunem așa.”

Chiar dacă pisicile au devenit acum animale de companie ținute în casă, persistă ideea că sunt antisociale și detașate. Dincolo de a alimenta meme cu pisici morocoase, acest lucru poate crea obstacole pentru proprietarii iubitori care doresc să corecteze comportamentul problematic al pisicii sau pur și simplu să mențină o locuință mai liniștită.

Pisicile nu sunt antisociale

Deși pisicile provin într-adevăr de la creaturi solitare, asta nu înseamnă că sunt urăsc interacțiunea socială. În coloniile sălbatice - care stau la baza cercetărilor privind comportamentul felin - pisicile dezvoltă relații dinamice cu semenii lor, selectând câțiva „asociați preferați” (conform lui Hollenbeck) cu care să își petreacă timpul.

„Multe dintre aceste aspecte țin și de personalități și preferințe sociale diferite - fiecare pisică este unică”, spune Hollenbeck. „Așa cum tu și eu am putea alege să ne petrecem timpul cu oameni diferiți sau să participăm la evenimente diferite, la fel stau și lucrurile cu pisicile.”

Cercetările asupra coloniilor sălbatice arată că pisicile tind să formeze legături sociale matriarhale; femelele vor adera mai strâns unele la altele (de obicei într-o comunitate de mame, mătuși și surori). Masculii, odată ajunși la vârsta de aproximativ un an, sunt mai predispuși să se deplaseze nomadic. Deși cercetările existente se concentrează în principal pe pisicile sălbatice, oricine a locuit cu mai multe feline poate confirma că și cele domestice își formează legături între ele - dacă aleg asta.

Sigur, nimeni - nici pisică, nici om - nu își dorește să fie mereu în preajma altora. Leslie Sinn, specialist veterinar în comportament, susține că pisicile domestice, la fel ca strămoșii lor sălbatici, gestionează conflictul prin evitare; se îndepărtează de o situație inconfortabilă ca formă de protecție.

„De aici apar adesea probleme în căminul nostru, deoarece există o limitare a mișcării pentru a putea evita conflictul”, spune ea.

Într-o gospodărie cu mai multe pisici, ceea ce poate fi perceput ca o dovadă de „dominare” a unei pisici asupra alteia este adesea doar modul pisicii mai morocănoase de a atrage atenția asupra unei probleme din mediul lor.

Pisicile domestice de astăzi au evoluat social pentru a coexista cu oamenii și alte animale, însă o mare parte din comportamentul lor rămâne determinat de instinctul de supraviețuire, iar încălcarea spațiului lor vital poate declanșa conflicte. Asta înseamnă că individualizarea resurselor - având propria hrană, apă și litieră - rămâne incredibil de importantă pentru ele.

În loc de „dominant”, „teritorial” este o modalitate mai precisă de a descrie comportamentul discordant care poate apărea în casele cu mai multe pisici. O pisică poate bloca intrarea la litieră sau poate bloca bolurile cu mâncare în timpul meselor, indicii că aceste resurse ar trebui mărite și dispersate mai departe, astfel încât fiecare animal să aibă propriul teritoriu. Deși mai multe pisici pot împărți armonios o toaletă, este important să aibă o cutie pentru fiecare. La fel și pentru bolurile cu hrană, fântânile cu apă și zonele de relaxare.

Totuși, unele pisici nu vor fi niciodată cele mai bune prietene. Diferențele de vârstă, nivel de energie și experiența de viață pot alimenta conflictele. Iar personalitățile unor pisici pur și simplu nu se potrivesc, spune Serpell.

Cercetătorii din Danemarca pregătesc acum un studiu pentru a afla de ce unele pisici se înțeleg mai ușor decât altele și pentru a afla mai multe despre rădăcinile personalităților lor individuale. În timp ce le poți reduce neînțelegerile creând o lume în care nu sunt obligate să împartă fiecare necesitate, unii colocatari blănoși pur și simplu nu sunt foarte compatibili.

„Veți asista la ceea ce pare... aproape crud, un fel de hărțuire care se întâmplă”, spune Serpell. „Există pisici care par pur și simplu să se bucure de a enerva persistent o altă pisică.”

Nu îți distrug canapeaua din răutate

Proprietarii de pisici pot presupune că animalele lor de companie folosesc mobila pe post de tocilă sau covorul drept toaletă pentru a se răzbuna, dar rareori acesta este cazul. „Nu se trezesc dimineața și nu își fac planuri cum să-ți strice ziua”, spune Sinn.

În schimb, comportamentele neobișnuite sau supărătoare sunt mai degrabă modalitatea pisicii tale de a comunica faptul că ceva este greșit, fie din punct de vedere emoțional, fie medical. Semnele că ceva nu este în regulă pot include mârâitul și alte forme de agresivitate, aversiunea față de litieră și zgârierea constantă sau alte acte distructive. Uneori, cauza subiacentă este clară; poate trebuie să relocați locul de zgâriat într-un loc mai ușor accesibil sau să curățați litiera.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News