Data publicării:

Pintea, vaccin antigripal: Am luat toate măsurile, începem vaccinarea

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Vaccinuri pentru copii
Vaccinuri pentru copii

Vaccinul antigripal va fi disponibil din 15 septembrie, 1 milion de doze urmând a fi utilizate pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat, în baza unui acord-cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin antigripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu, valoarea cu TVA a contractului fiind de 11.205.200 lei. Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică începând cu data de 15 septembrie. 'Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie', a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.

Cine sunt beneficiarii

Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Recomandările specialiștilor

Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel