Pintea: Decizia cu privire la vaccinarea trebuie să fie luată în urma informării
În contextul în care, în România, rata de vaccinare a scăzut dramatic în ultimii ani, Săptămâna Europeană a vaccinării reprezintă un eveniment pe care ministrul Sănătății dorește să îl marcheze printr-un mesaj de susținere fermă a vaccinării.
"Legea vaccinării trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi. Avem nevoie de un cadru legislativ pentru binele copiilor noștri. Decizia părinților cu privire la vaccinarea copiilor trebuie să fie luată în urma informării, în mod responsabil. Să nu uităm că prin vaccinare au fost eradicate multe boli și datorită vaccinurilor astăzi nu mai avem poliomielită sau alte afecțiuni care ne mutilau sau chiar omorau copiii. Cred că nu s-au făcut campanii suficient de agresive pentru a putea convinge părinţii să se informeze despre beneficiile vaccinării. Până la apariția unui cadru legal, intenționăm să demarăm campanii de vaccinare în zonele cu focare de rujeola și populație vulnerabilă.", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Numarul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până săptămâna trecută este 12 368, din care 49 de decese.
Scădere dramatică a acoperirii vaccinale
În prezent, la nivel național, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Național de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare. Astfel, la nivelul anului 2016 pentru copiii în vârstă de 18 luni, acoperirea vaccinală la nivel național și pe tipuri de vaccinuri a înregistrat valori de 95,4% pentru BCG, 87,8% pentru HepB, 68,1% pentru DTP, HiB și VPI, și respectiv 76,8% pentru ROR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News