Data publicării:

Pintea anunţă un proiect de ordonanţă privind reorganizarea sistemului transfuzional

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se creează baza pentru reorganizarea sistemului transfuzional din România, a anunţat, joi, ministrul Sorina Pintea.

"Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă, care se află deja în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Sănătăţii, prin care creăm baza legală necesară pentru reorganizarea sistemului transfuzional din România. Mai exact, această ordonanţă ne va permite să aducem modificări de organizare şi funcţionare a Legii 282 din 2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componentele sanguine de origine umană, precum şi asimilarea calităţii şi securităţii sanitare în vederea utilizării lor terapeutice", a afirmat Pintea la un workshop.

Ea le-a solicitat reprezentanţilor centrelor de transfuzii şi specialiştilor prezenţi la acest workshop să le prezinte experţilor străini situaţia reală din centrele de transfuzii, astfel încât soluţiile identificate să rezolve toate problemele din sistem.

Pentru reorganizarea sistemului de transfuzie va fi nevoie de finanţare de la Comisia Europeană, dar şi de experienţa experţilor străini în domeniu, a apreciat Pintea.

"Schimbarea a început de la modul în care am gândit reorganizarea sistemului de transfuzii, modificarea legislativă este publicată pe site-ul MS, dar pentru a putea aplica ceea ce noi am gândit avem nevoie de experţi europeni, avem nevoie de Comisia Europeană pentru a ne asigura finanţarea, pentru că trebuie să facem o schimbare substanţială a modului în care gândim sistemul de transfuzii", a arătat ministrul.

Potrivit ei, în sistemul de transfuzii există trei tipuri de probleme: legate de infrastructură, de dotare şi de resursă umană.

"Numărul pacienţilor care au nevoie de transfuzie este în continuă creştere. Asta nu neapărat este un lucru rău. Asta înseamnă că avem posibilitatea să tratăm pacienţii şi din punctul acesta de vedere. Din păcate, capacităţile de stoc şi de depozitare a sângelui nu sunt suficiente. De aceea, în proiectul pe care noi l-am postat pe site-ul Ministerul Sănătăţii ţinem cont şi de aceste aspecte. Apoi, probleme legate de trasabilitate. (...) Este o resetare a întregului sistem", a mai declarat Pintea.

Ministrul a precizat că va creşte şi valoarea tichetelor acordate donatorilor de sânge.

"Pe de altă parte, UE încurajează donarea sângelui. În România se recompensează acest act. Recompensăm, cum ar veni, lipsa de la locul de muncă pentru a putea veni la centrul de donare. Am discutat inclusiv creşterea valorii acestor tichete, astfel încât să ajungem la o sumă corespunzătoare, care să compenseze timpul de muncă pe care îl pierde un donator", a spus ministrul Sorin Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel