Pilotul Cezar Osiceanu: Haideți să aflăm împreună adevărul despre mâncarea din avion!
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Avion foto Pexels
Avion foto Pexels
Pilotul Cezar Osiceanu a vorbit, pentru cititorii DC News, despre mâncarea din avion: „Haideți să aflăm împreună despre acest subiect”.

„Haideți să aflăm împreună adevărul despre mâncarea din avion! Studiile organizate și făcute la nivel local și global au arătat câteva lucruri. În timpul zborului, gustul și mirosul se pierd față de normal cu minimum 20-30%.

Cauzele acestor pierderi sunt condițiile de zbor din interiorul avionului, din cauza presiunii, compoziției și calității aerului. Trebuie să știm că, în avion, condițiile medii sunt egale cu cele de la o înălțime medie de circa 2000 metri.

Odată cu închiderea ușilor și pornirea motorului/motoarelor, avionul începe să se presurizeze, umflându-se cu aer și concomitent și organismul uman va fi supus aceluiași proces.

Prin dilatarea capilarelor, organismul va pierde mai multă apă prin transpirație, papilele gustative vor avea sensibilitatea mai redusă, iar mirosul va fi și el afectat.

Piloții pierd până la 1,5 kg în timpul unei curse mediu curier și, de aceea, ei consumă minimum doi litri de apă la o cursă.

Un alt factor pentru care organismul uman nu reacționează ca la sol este faptul că toate preparatele servite la bordul avioanelor sunt congelate imediat după prepararea lor, ceea ce le schimbă, prin pierderea directă a proprietăților lor organoleptice.

Pentru a drege cumva busuiocul, preparatorii industriali ale acestor feluri de mâncare adaugă direct în preparat cel puțin cu 30% mai multă sare, în special, și vor avea grijă să existe, la fiecare set de tacâmuri, invariabilul pliculeț de sare. Vor asigura o prezentare vizuală cât mai bună pentru a stimula consumul și a justifica diferențele de tarif.

Tot felul de “specialiști” își dau cu presupusul și nici măcar nu catadicsesc să caute pe Internet studiile de mai sus sau să se documenteze direct de la sursă.

În altă ordine de idei, concentrația superioară de sare are rolul și de a forța călătorul cu avionul să consume lichide. Astfel, adrenalina acumulată și cauzată în principal de frica de avion va fi eliminată cu ușurință prin urină.

Băuturile calde au rolul de a calma organismul stresat pe moment de condițiile de zbor. Băuturile de tip cafea, Coca-Cola, au și ele rolul de a susține ușor sistemul circulator în situația condițiilor de zbor menționate.

În ceea ce privește mirosul, orice călător cu avionul a observat că, în timpul zborului, persistența oricărui parfum aplicat pe piele sau pulverizat în aer nu durează mai mult de câteva minute deoarece sistemul de condiționare a aerului schimbă integral aerul din cabină cu o viteză foarte mare”, a explicat pilotul Cezar Osiceanu pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel