Turul doi înapoi? Penibilitate pentru USR după ce judecătorul Vasile de la Ploiești a decis anularea deciziei CCR

Haos în justiție, derută totală în politică, iar în mijlocul furtunii, USR pare că și-a uitat busola.
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Dacă Înalta Curte menține decizia, să zicem că... turul 2 se întoarce! Iar cu el se întoarce și o dilemă stânjenitoare pentru cei de la USR: Ce fac USR-iștii acum cu Elena Lasconi, cea pe care tocmai am faultat-o?! Să facem acest exercițiu de imaginație cu jurnalistul Val Vâlcu.
După ce a fost candidatul susținut oficial timp de luni de zile, Elena Lasconi a fost abandonată de Ionuț Moșteanu, Dominic Fritz & Co în favoarea lui Nicușor Dan, într-un moment în care nimeni nu înțelegea nimic, dar părea că așa e mai „strategic".
Ei bine, strategia s-ar putea întoarce ca bumerangul. Să continuăm exercițiul de imaginație: Dacă decizia Curții de Apel Ploiești se menține și turul 2 devine din nou realitate (să ne gândim măcar ipotetic), USR va fi pus în postura penibilă de a cere... iertare publică Elenei Lasconi, eventual cu flori, bomboane și postări emoționante pe Facebook.
Cireașa de pe tort? Elena Lasconi ceruse reluarea turului 2. Ba chiar i-a scris și lui Donald Trump, că poate vine și el cu o hotărâre executorie de la Mar-a-Lago.
Acum, după luni în care au promovat-o, apoi au abandonat-o în favoarea unui alt „candidat salvator”, liderii USR par în offside. Dacă ÎCCJ merge pe aceeași variantă ca instanța prahoveană, nu doar turul 2 revine, ci și penibilul pe capul USR.
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, potrivit minutei deciziei.
Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News