Dragnea a spus că premierul Mihai Tudose 'a făcut bine' când a anunţat că pilonul II ar putea deveni opţional. "Bine a făcut că a declarat asta, aşa trebuie. Sigur că am discutat demult asta. Se va termina, am înţeles, cât de curând o analiză a modului cum funcţionează acele instituţii - instituţii respectabile, de altfel. (...) Este vorba despre o analiză care va fi prezentată public şi fiecare dintre noi să reaibă posibilitatea să opteze. Dacă eu voi vedea că, dacă merg cu toţi banii la pilonul I, atunci când o să ies la pensie, ceea ce o să fie foarte, foarte târziu, o să îmi fie mai bine, o să optez pentru pilonul I.
Dacă o să constat că menţinându-mă în pilonul II o să îmi fie mai bine la pensie, o să optez pentru asta. Dar faptul că noi intenţionăm să mai dăm o dată posibilitatea românilor să opteze mi se pare un lucru bun, pentru că, dincolo de orice altă discuţie, orice alte interese, pe mine ca preşedinte de partid şi ca partid în întregul său şi pe Guvern ne interesează un lucru esenţial: românul, să-i fie mai bine, cu toate riscurile", a afirmat Dragnea.
Liderul PSD a făcut referire şi la comisionul de 2,5% perceput de instituţiile care administrează pilonul II de pensii, la care ar trebui să se renunţe, în opinia sa. "S-a discutat despre acel comision de 2,5% pe care îl percep din banii noştri. Am înţeles că înţelegerea iniţială era ca acel comision de 2,5% să fie pentru primul an, pentru a se înfiinţa instituţiile respective. Eu nu ştiu dacă cineva, care are firmă privată, când vrea să înfiinţeze o firmă ia de la stat nişte bani să înfiinţeze. Au trecut totuşi zece ani şi noi credem că acel comision de 2,5% nu-şi mai are rostul, pentru că sunt şi alte comisioane pe care le opresc pentru a avea şi profit privat, dar şi pentru funcţionare", a spus, potrivit Agerpres, Liviu Dragnea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"