Data publicării:

Piftie, rețetă de Crăciun. Cea mai delicioasă surpriză

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

De pe masa de Crăciun nu trebuie să lipsească piftia. Așa că pregătiți-le o surpriză culinară celor dragi!

Ingrediente

2 kg pulpă de porc

4 picioare de porc

1 căpățână usturoi

2 morcovi

150 g hrean

sare

piper negru

mărar

Mod de preparare

Cureți carnea, speli picioarele de porc în două-trei ape și pui totul într-o oală de dimensiuni mari, apoi acoperi cu apă rece. Lași la foc mic până ajunge la punctul de fierbere. Înlături spuma care se formează, pentru a obține o zeamă clară, apoi o condimentezi cu sare și piper. Adaugi legumele curățate și le lași la foc 4-5 ore, fără să acoperi vasul cu capac, până când carnea se desprinde de pe oase.

Pe măsură ce se fierb, scoți legumele și le pui la răcit într-un bol. La final, stingi focul, pui un capac și lași la răcit 30 de minute. Între timp, cureți usturoiul și-l zdrobești.

Strecori zeama, apoi adaugi în ea usturoiul și o pui pe foc încă 5 minute, după care o răcești și o strecori din nou. Iei carnea de pe oase, feliezi morcovii, apoi aranjezi carnea tăiată în boluri. La bază, pui un strat de morcovi, altul de carne, urmând să torni ușor zeama peste ele. Acoperi bolurile cu folie de plastic și le ții la rece. Serveşti cu mărar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel