Piesa „Blonda, Chiorul şi Piticul“, jucată la Cotroceni în absenţa preşedintelui Băsescu
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Blonda-chiorul-si-piticul-290x177
Blonda-chiorul-si-piticul-290x177

Piesa "Blonda, Chiorul şi Piticul" s-a jucat, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, în absenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a oricăror politicieni, printre cei prezenţi aflându-se doar prieteni ai actorilor.

"Sincer, m-am aşteptat la prezenţa domnului Băsescu, dar, probabil, problemele pe care le are l-au făcut să nu vină în seara aceasta. Sperăm să vină la următorul (spectacol, n.r.). Nu am avut nicio discuţie cu domnul Băsescu", a spus, înaintea spectacolului, regizorul Ştefanis Lupu.

El a adăugat că şi-ar dori să aibă "cel puţin" câte o reprezentaţie pe lună la Palatul Cotroceni.

De asemenea, una dintre spectatoare a afirmat că nu ştie conţinutul piesei, menţionând că a fost invitată, în calitate de prietenă, de unul dintre actori.

Un alt spectator a spus, râzând, că a venit pentru că acasă nu are aer condiţionat, iar la Cotroceni este răcoare.

Reprezentanţii trupei de teatru au primit din partea Administraţiei Prezidenţiale, invitaţii pentru 120 de persoane. Preşedinţia şi-a rezervat invitaţii pentru aproximativ 15-20 de persoane. În timpul spectacolului, în sală s-au aflat circa 100 de persoane.

Spectatorii, în marea lor majoritate tineri, s-au amuzat copios, în timpul reprezentaţiei, la multiplele replici cu tentă sexuală rostite de actori. "Era de aşteptat. Mie mi s-au părut în regulă. Mi-au plăcut şi actorii, mi-au plăcut şi replicile, scrise inteligent. O radiografie a societăţii româneşti. Nu (conţine n.r.) obcenităţi, ci face nişte trimiteri", a afirmat unul dintre spectatori după reprezentaţie.

Regizorul Ştefanis Lupu nu a acordat televiziunilor dreptul de a filma spectacolul, nici măcar pentru scurte ilustraţii. El a spus că actorii ar fi deranjaţi în momentul în care operatorii TV s-ar retrage din sală după ilustraţii.

Reprezentaţia piesei la Sala Dales din Capitală a fost anulată, în luna mai. Ştefanis Lupu, regizorul comediei "Blonda, chiorul şi piticul", declara, la acel moment, că directoarea Sălii Dalles, Iustina Cornel, i-a cerut să schimbe titlul spectacolului pentru a fi jucat în continuare în respectiva instituţie. Potrivit lui Lupu, directoarea a afirmat că obscenitatea limbajului a dus la anularea piesei.

În acel context, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, Valeriu Turcan, a declarat că şeful statului a invitat trupa de artişti să joace piesa "Blonda, chiorul şi piticul" la sala de spectacole a Palatului Cotroceni, la o dată care urma să fie stabilită de comun acord. Valeriu Turcan preciza că şeful statului ar urma să fie prezent în sală, alături de soţia sa, Maria Băsescu.

"Preşedintele României, Traian Băsescu, invită trupa de artişti să susţină piesa de teatru în sala de spectacole a Palatului Cotroceni, la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord. Preşedintele va fi prezent în sală alături de doamna Maria Băsescu. În România, libertatea de exprimare este totală", declara, în mai, Valeriu Turcan.

sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel