Data publicării:
Pieleanu și Chirieac, apel la Iohannis: Președintele trebuie să intervină
Sociologul Marius Pieleanu și analistul politic Bogdan Chirieac au făcut dezvăluiri, sâmbătă, în cel mai controversat scandal în care în se află România. Ei au explicat care sunt urmările acestui jaf național, ce interese se ascund în spatele scandalului din Sibiu și cum s-a ajuns în această situație care pare fără ieșire.
Cei doi analiști au atras atenția, în contextul scandalului generat de uciderea unui pui de urs în municipiul Sibiu, că se impun măsuri radicale deoarece fondul cinegetic este unul dintre puținele bogății de care mai dispune statul nostru.
Bogdan Chirieac: Ursulețul acela ucis suntem noi, românii
Analistul politic Bogdan Chirieac a anunțat cu această ocazie ce intenționează să facă împreună cu sociologul Marius Pieleanu, având în vedere că nu vorba doar de ursul împușcat la Sibiu, ci de "salvarea noastră ca oameni".
"Eu cred că președintele (Klaus Iohannis - n.red.) trebuie să oprească tăierea pădurilor. E lucrul cel mai dificil, probabil mulți n-au conceptualizat, dar, instinctiv, ursulețul acela ucis suntem noi, românii. Între oamenii de la Galați care au pierdut totul și sunt sub apă și ursulețul împușcat la Sibiu există o singură legătură: s-a distrus pădurea. Și mai e ceva dincolo de acest lucru care a oripilat o națiune întreagă: Academia de Poliție a făcut 700 de doctori, dar nu a învățat milițienii să tragă cu pușca cu tranchilizant.
E vorba de România aici, de salvarea noastră ca oameni. Vrem să facem cu sociologul Marius Pieleanu o asociație de luptă împotriva vânătorii sau chiar împotriva vânătorilor. Scopul nostru este salvarea a ceea ce a mai rămas din România", a anunțat Bogdan Chirieac.
Marius Pieleanu: În România, masacru organizat
Legat de același subiect, sociologul Marius Pieleanu acuză faptul că animalele sălbatice din țara noastră sunt masacrate organizat, în primul rând de autorități.
"Fondul cinegetic este unul dintre puținele lucruri care a mai rămas la noi și se pare că facem toate eforturile să renunțăm la el. Nu este vorba numai de urs, este vorba de pisici sălbatice, de râși, de căprioare, de vulpi... Toate aceste animale sunt masacrate organizat, în primul rând de autorități, prin interpretarea foarte laxă a legii existente, prin faptul că nu au fost în stare să înființeze, deși legea există, Poliția animalelor (...). Toate lucrurile astea au ajuns la un nivel pe care nu-l mai putem accepta. Vrem să mobilizăm măcar această a patra putere a statului să cointeresăm în sensul afectiv și rațional toți cei care sunt noduri de rețea și pot să influențeze opinia publică astfel încât sa gândim o formulă prin care să oprim acest măcel", a spus și Marius Pieleanu.
Vânătoarea, interzisă timp de 6 luni
Cât despre măsurile care ar trebui luate cât mai rapid, sociologul a precizat: "Un moratoriu pe cel puțin 6 luni prin care se interzicere vânătoarea, o dezbatere serioasă și amplă în România despre rolul vânătorului în această țară și când trebuie el să intervină. Deocamdată știm sigur că dacă apare o problemă cu animalele sălbatice există pădurarii ocoalelor silvice care au arme și pot rezolva această chestiune. Și trebuie să avem o discuție foarte sinceră despre vânătoarea sportivă. Acolo sunt marele nenorociri", a mai spus Marius Pieleanu.
Potrivit sociologului, "Din păcate, vânătoarea sportivă în România se bucură de foarte mult sprijin nu doar al autorităților, ci și al oamenilor care sunt influenți, bogați.
Și în mod evident, ca și multe alte probleme din țara asta, rezolvarea lor nu mai depinde decât de presă.(...) Vânătorii din această țară sunt reprezentați predominant de politicieni. Sunt peste 230 de politicieni care au permis de armă. Până pe 11 decembrie poate reușim să-și depună măcar simbolic carnetul de vânător", a conchis sociologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News