Piaţa auto din Rusia a explodat în septembrie iar mărcile chineze continuă să câştige teren
Vânzările de automobile în Rusia au înregistrat în septembrie o creştere de 148,6% în ritm anual, continuând să îşi revină după o cădere dramatică în 2022, a anunţat miercuri firma de consultanţă Autostat, care a precizat că mărcile chineze şi-au majorat cota de piaţă, transmite Reuters.
Industria auto rusească era puternic dependentă de investiţii, echipamente şi componente de peste hotare şi a fost lovită puternic de sancţiunile impuse de Occident după invadarea Ucrainei, astfel că în 2022 vânzările de automobile au scăzut cu 59% iar mulţi constructori auto străini au decis să plece din Rusia.
Potrivit firmei de consultanţă Autostat, un număr de 110.358 de autoturisme au fost vândute în Rusia în luna septembrie 2023, comparativ cu 44.398 de unităţi în luna septembrie 2022. Autostat a precizat că şapte dintre primele zece mărci, după Lada, marca principală a producătorului rus Avtovaz, sunt producători chinezi precum Haval, Chery şi Geely, care au intrat pe piaţa rusească pentru a înlocui mărcile occidentale care au plecat.
De asemenea, firmele chineze au început să îşi majoreze vânzările în Rusia graţie operaţiunilor de asamblare de vehicule la uzinele abandonate de constructori precum Renault şi Nissan. Săptămâna trecută, Avtovaz şi-a îmbunătăţit estimările privind vânzările de autoturisme şi utilitare pe piaţa rusească în 2023 până la un milion de unităţi, de la 875.000 de unităţi cât estima anterior.
Citește și: Mărcile chineze de automobile țintesc să devină rivali de temut pentru marii constructori auto mondiali
Constructorii auto chinezi urmează să reprezinte peste 50% din automobilele vândute pe piaţa chineză în acest an, graţie avansului vehiculelor electrice, a anunţat miercuri firma de consultanţă AlixPartners, transmite Reuters. Această competitivitate va face să devină rivali de temut pentru marii constructori auto mondiali.
Ar fi pentru prima dată când constructorii auto chinezi vor deţine o poziţie majoritară pe piaţa auto din China, cea mai mare din lume. În ultimele patru decenii, piaţa auto din China a fost dominată de mari mărci globale, precum Volkswagen şi Toyota, care operează prin intermediul unor societăţi mixte înfiinţate cu parteneri chinezi. Însă politicile de preţuri competitive, lansarea rapidă a unor noi modele şi avansul producătorilor chinezi de automobile electrice, precum BYD, Nio şi Xpeng Motors, au schimbat dinamica pentru mărcile auto Made in China.
Datele statistice publicate anterior indicau faptul că China a depăşit Japonia în calitate de cel mai mare exportator mondial de automobile, în primele trei luni ale anului. Analiştii de la AlixPartners prognozează că vânzările totale de automobile în China vor creşte cu 3% în acest an până la 24,9 milioane de vehicule, revenind la nivelul vânzărilor de dinainte de COVID-19. Aceeaşi firmă prognozează că în 2030 pe piaţa auto din China vor fi vândute 30,6 milioane de vehicule şi mai mult de jumătate din vehiculele vândute în acel an în China vor fi vehicule electrice.
Piaţa de vehicule ecologice din China, care include atât modele de tip plug-in hibride cât şi modele pe baterie, a profitat de pe urma unor subvenţii echivalente cu 57 de miliarde de dolari, acordate de Guvernul de la Beijing în perioada 2016-2022, susţine firma de consultanţă. În contrast, Guvernul american a oferit subvenţii în valoare de 12 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă, susţine AlixPartners. În paralel, însă, constructorii chinezi de automobile electrice au făcut progrese prin accentul pus pe caracteristici precum sisteme de asistenţă a şoferului chiar şi în automobilele mai ieftine, adaugă AlixPartners.
Această competitivitate va face din constructorii auto chinezi rivali de temut pentru marii constructori auto mondiali tradiţionali, aşa cum a văzut în ultimii ani producătorul american de automobile electrice Tesla, a spus Stephen Dyer, director pentru regiunea Asia la AlixPartners. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News