Studiile au analizat eşantioanele sangvine recoltate de la copii care au primit doza booster la aproximativ şase luni după vaccinarea lor cu cea de-a doua doză.
După administrarea dozei booster, nivelurile de anticorpi neutralizanţi împotriva variantei Omicron a noului coronavirus au crescut de 36 de ori în raport cu nivelurile observate după injectarea celei de-a doua doze. Omicron este de acum varianta dominantă a virusului SARS-CoV-2 la nivel mondial. Schema iniţială de vaccinare, bazată pe două doze, pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani a fost autorizată de Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) încă din octombrie 2021.
Dozajul folosit pentru această grupă de vârstă este de 10 micrograme, atât pentru dozele iniţiale, cât şi pentru doza de supra-rapel (booster). Dozajul administrat persoanelor cu vârste de peste 12 ani este de trei ori mai mare - 30 de micrograme. Pfizer şi BioNTech 'prevăd să depună o cerere de autorizare pentru utilizarea de urgenţă a dozei booster la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani în Statele Unite în zilele următoare', au anunţat cele două companii într-un comunicat comun.
'Pfizer-BioNTech doreşte, de asemenea, să împărtăşească aceste date medicale cu Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi cu alte agenţii de reglementare medicală din lumea întreagă cât mai curând posibil', precizează acelaşi comunicat.
Pentru copiii mai mici de cinci ani, rezultatele studiilor clinice asociate acestui vaccin sunt încă aşteptate, după ce Pfizer şi BioNTech au anunţat că doresc să testeze o serie iniţială de trei doze. Pentru copiii sub cinci ani, a fost ales un dozaj de doar 3 micrograme, însă reacţia imunitară declanşată după primele două doze nu a fost suficient de puternică în timpul testelor, notează Agerpres.
Citește și - CEO-ul Pfizer nu exclude posibilitatea lansării unui vaccin multi-variantă în toamna acestui an
Lansarea unui vaccin anti-COVID-19 care să fie eficient împotriva mai multor variante ale noului coronavirus până în toamna acestui an reprezintă 'o posibilitate, dar nu o certitudine', a declarat miercuri Albert Bourla, CEO-ul grupului farmaceutic american Pfizer, citat de AFP. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat