Data publicării:

Petrecere pe stadion, spartă de Poliție. Ce a urmat

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Participanții la o petrecere de pe Cluj Arena au fost sancționați de Poliție. Numărul acestora era foarte mare.

Polițiștii clujeni au aplicat o amendă de 1.000 lei organizatorului unei petreceri în interiorul stadionului „Cluj Arena". Participanții la petrecere nu au purtat măști de protecție, nu au păstrat distanțarea și erau peste 100 de persoane în spațiu închis.

La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta stadionului „Cluj Arena" este în desfășurare un eveniment privat, cu participarea unui public numeros, a anunțat duminică Poliția Cluj.

„La scurt timp, la locația menționată s-au deplasat echipaje ale poliției, cele sesizate confirmându-se. Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional, conform Legii 61/1991”, potrivit IPJ.Polițiștii au întocmit și acte premergătoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„În continuare, sunt derulate verificări în vederea stabilirii stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, intervenția polițiștilor fiind asigurată prin sistemele portabile de tip body-camera”, adaugă polițiștii.

Participanții la petrecere nu au purtat măști de protecție, nu au păstrat distanțarea și erau peste 100 de persoane în spațiu închis, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel