Data publicării:

Petrecere cu tineri, unii din zonă carantinată, întreruptă de poliţişti

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

O petrecere cu tineri a fost oprită de polițiștii din județul Bistrița-Năsăud. 

O petrecere organizată la Băile Figa, la care participau 12 tineri, unii locuind în municipiul Bistriţa, care se află în carantină din data de 19 noiembrie, a fost întreruptă de vizita poliţiştilor, potrivit datelor comunicate duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres. 

Evenimentul privat a fost organizat în cursul zilei de sâmbătă la o pensiune din această staţiune balneară situată pe raza administrativă a oraşului Beclean, la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri de municipiul Bistriţa.

Cine a participat la petrecere



Tinerii care participau la petrecere aveau între 19 şi 35 de ani şi erau din municipiul Bistriţa şi comuna Lechinţa.

Având în vedere că petrecăreţii au încălcat normele legale menite să prevină şi să limiteze răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional de către poliţişti, cuantumul total al amenzilor aplicate ajungând la 7.000 de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel