Petre Daea, despre proiectul de buget al Ministerului Agriculturii pentru 2020
Ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea, susţine că a creionat deja proiectul de buget pentru anul viitor, care 'se aşază în jurul celui din 2019', sumele alocate urmând să susţină programele deja lansate, dar şi altele noi.
'Noi am făcut proiectul de buget pe 2020, am început demult să lucrăm la el, l-am analizat de câteva ori la minister. Am avut în vedere ca proiectul de buget să fie ca un răspuns practic la obiectivele de guvernare pe care le avem, să continuăm programele pe care le-am început şi pe cele lansate cărora le-am dat drumul spre consultare, şi anume programul de susţinere pentru ardei gras, pentru castraveţi şi vinete în spaţii protejate, pentru a creşte paleta aceasta de produse şi astfel să dăm posibilitatea prin Casa de Comerţ să le valorifice şi să oprim importurile dând o alternativă de consum şi pentru consumatori. Avem incluse investiţiile pentru punctele de lansare, investiţiile în sistemul de irigaţii, investiţiile privind reproducţia la taurine', a răspuns Petre Daea, întrebat dacă va prezenta un proiect de buget pe anul 2020.
El nu a dorit să precizeze cât înseamnă în cifre absolute acest buget, dar a menţionat că va creşte faţă de 2019. 'În cifră absolută este o creştere generată de proiectele noi care vin, reproducţia la porcine (...), proiectul pentru avicultură, toate proiectele din zona montană (unităţi de prelucrare, unităţi de sacrificare, centre de colectare), investiţiile din irigaţii. Cifra absolută pentru România este legată de aceste proiecte şi apoi şi de partea de contribuţie, cofinanţarea pentru proiectele pe care noi le-am luat prin PNDR. Nu pot să spun acum o cifră absolută, va creşte, dar se aşează în jurul anului 2019', a subliniat oficialul MADR. MADR a dispus în 2019 de un buget de 22,86 miliarde de lei, în creştere cu aproape 15% faţă de execuţia preliminată pentru anul 2018, de 19,91 miliarde de lei. Pentru următorii doi ani, 2020 şi 2021, bugetul MADR era estimat la 18,69 miliarde lei, respectiv 18,49 miliarde lei, însă acesta va creşte semnificativ pentru 2022, sumele prevăzute fiind de 30,62 miliarde de lei, conform datelor publicate pe site-ul MFP în luna februarie, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News