Data publicării:

Peste unu la mie - alcoolemia şoferului care a ucis o tânără şi a rănit alte două, la Oradea

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ambulanta
ambulanta

Şoferul care a provocat accidentul de sâmbătă, de la Oradea, în urma căruia o tânără a murit şi alte două au fost rănite, avea o alcoolemie de peste unu la mie, susţin surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, duminică, că orădeanul de 37 de ani care a provocat accidentul de sâmbătă seară, de la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Barcăului din Oradea, în urma căruia o tânără a murit, iar alte două sunt în stare gravă, avea o alcoolemie de peste unu la mie, informează Mediafax.

"Fiind şi el rănit, sâmbătă seară a fost transportat direct la Spitalul Judeţean, unde i s-au prelevat probe de sânge, iar rezultatul analizelor a arătat că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de peste unu la mie", au declarat sursele citate. Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 20.00, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Barcăului din cartierul orădean Ioşia.

Bărbatul, care conducea un autoturism Mercedes cu 160 de kilometri la oră, pe strada Barcăului, a izbit o maşină Tico în care se aflau trei tinere - două gemene de 24 de ani şi verişoara lor de 25 de ani - şi care se deplasa pe strada Meşteşugarilor, artera cu prioritate. În urma impactului, autoturismul Tico a fost proiectat la aproximativ 60 de metri de locul accidentului, lovind un BMW parcat în zonă. Una dintre cele trei tinere, o fată în vârstă de 24 de ani a murit pe loc, iar celelalte două au fost rănite grav, find transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea. Potrivit medicilor, sora geamănă a fetei care a murit se află în comă, fiind ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor şi fiind internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Oradea, cu traumatism cranio-cerebral sever şi hemoragie intracraniană. Medicii sunt rezervaţi în ce priveşte şansele ei de supravieţuire.

Verişoara celor două fete, în vârstă de 25 de ani, este şi ea internată, dar rănile nu îi pun, deocamdată, viaţa în pericol. Şoferul Mercedesului a fost rănit uşor, iar Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel