Data publicării:

Peste 60 la sută dintre români vor comunismul înapoi - SONDAJ

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
elena si nocolae ceausescu
elena si nocolae ceausescu

Alegeri prezidentiale 2024

Aproximativ 61% dintre români percep comunismul ca fiind o idee bună, în vreme ce 37% consideră instaurarea regimului comunist în România la sfârşitul celui de-al doilea război mondial drept un lucru pozitiv, indică un sondaj de opinie realizat de Centrul de Sondare a Opiniei Publice (CSOP) în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Un sfert din populaţia României nu ştie dacă instaurarea comunismului a fost un lucru bun sau rău, iar 29% dintre cei chestionaţi nu ştiu că în România comunistă a existat represiune. Cei care cred că influenţa trecutului comunist asupra prezentului este pozitivă percep această influenţă în special în economie (67%), apoi în cultură/educaţie (28%), sănătate (18%), poziţia individului în societate (16%), poziţia internaţională a României (13%) şi politica interna (8%).

Principala sursă de informare privind istoria comunismului în România este mass-media (44%), urmată de şcoală/universitate şi familie (aproximativ un sfert fiecare) şi apoi de cărţi şi filme artistice/documentare (circa 20%). Informarea despre comunism prin intermediul internetului reprezintă doar 8%, iar un procentaj semnificativ de aproape o cincime dintre respondenţi (19%) au declarat că nu-i interesează subiectul.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 aprilie - 2 mai 2011, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, fiind intervievate la domiciliu 1.125 persoane, cu vârste peste 15 ani şi are o eroare de plus-minus 2,9%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel