Data actualizării:
Data publicării:

Peste 5000 de români trăiesc în Iordania. Ambasadorul George Maior dezvăluie ce a stat în spatele deciziei: Au poziţii semnificative în societatea iordaniană

Autor: Giorgiana Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

George Maior, ambasadorul României în Iordania, a vorbit despre comunitatea de români din țara arabă și cum au ajuns să trăiască acolo câteva mii de conaționali.

"Aș spune că este unul dintre factorii determinanți ai formării comunității ( n.r. familiile mixte). Sunt și alte contexte în care cetăţenii români au decis să se stabilească acolo - nu foarte mulți, dar este o comunitate consistentă, de 5.000 - 6.000 de cetăţeni români, care locuiesc în Iordania. Într-adevăr, acest fenomen al familiilor mixte generat de numărul mare de absolvenţi iordanieni ai universităţilor din România, începând cu anii 70, - mulţi s-au căsătorit cu cetăţeni romani, şi-au întemeiat o familie, copii - este o resursă foarte interesantă pentru comunicarea dintre cele două naţiuni, popoare.

Sunt, în general, oameni care au poziţii semnificative în societatea iordaniană - de la zona politică, până la zona de profesii (medici în sistemul universitar, ingineri, arhitecţi) - care au dezvoltat, cu prilejul şederii lor în România şi în contextul studiilor pe care le-au avut aici, un ataşament faţă de istoria, valorile noastre, pe care îl conservă, îl prezervă şi în prezent, ceea ce este remarcabil, având în vedere natura cultural diferită aparent a celor două popoare şi a istoriei lor - popor arab şi un popor latin, cum este cel românesc", a spus George Maior, în emisiunea Bogățiile României din Diaspora.

"România a avut un rol major în Orientul Mijlociu"

"România a avut un rol major în Orientul Mijlociu în contextul complicat geopolitic. Interacţiunile dintre multe state arabe şi ţara noastră au fost extrem de consistente pe toate planurile şi, bineînţeles, relaţia specială pe care o avem cu Israelul. O lume complexă, fascinantă şi capabilă să ofere mult României, în interacţiunea sa cu această zonă şi acum", a precizat George Maior, la începutul interviului.

Dacă ne uităm la numărul de absolvenți iordanieni de studii superioare în România, vom afla că se ridică la 14.000. Astfel, au luat naștere multe familii mixte, fenomen care a reprezentat un factor important în crearea comunității de români din Iordania.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel