Aproape 3% din populația României (peste 500 de mii de persoane) suferă de schizofrenie. Circa 2,5% dintre aceștia trăiesc sub „spectrul schizofreniei”, așa cum este denumit în ghidul de farmacoterapie al Ministerului Sănătății. Este vorba despre pacienții care nu prezintă modificări structurale cerebrale, dar care, din cauza factorilor genetici ajung să dezvolte maladia. Cealaltă clasă de pacienți, cu leziuni cerebrale, reprezintă între 20 și 50% dintre toate cazurile de schizofrenie.

Schizofrenia este o afecţiune psihiatrică majoră, multisistemică, caracterizându-se prin afectarea întregii personalităţi. Principalele simptome întâlnite în schizofrenie pot fi grupate în simptome pozitive (delir, halucinaţii), simptome negative (aplatizarea afectivă, apatie, hipobulie), alterare cognitivă, simptome depresive, manifestări comportamentale de tipul agitaţiei psihomotorii sau inhibiţiei psihomotorii.

Simptomele schizofreniei

Aspectul clinic al schizofreniei variază mult de la un pacient la altul si de la un episod al bolii la altul; cu toate acestea, o serie din simptome sunt comune:

• Tulburarea de gândire: dedusă de obicei din anormalităţile limbajului scris şi vorbit, cum ar fi slăbirea asociaţiilor, digresiunile continue în vorbire, sărăcia conţinutului vorbirii şi utilizarea unor expresii idiosincratice.
• Delirurile: credinţe false bazate pe inferenţe incorecte despre realitate, în contradicţie cu fondul social şi cultural al pacientului. Se pot observa adeseori idei de referinţă, control sau persecuţie.
• Halucinațiile: percepţii senzoriale în absenţa unor stimuli exteriori. Halucinaţiile auditive (în special vocile) şi senzaţiile fizice bizare sunt cele mai frecvente.
• Afectul anormal: reducere a intensităţii sau variabilităţii emoţionale răspunsuri afective inadecvate sau incongruente din punctul de vedere al contextului comunicării.
• Perturbările comportamentului motor: adoptarea pentru un timp îndelungat a unor poziţii bizare; scheme de mişcări repetate, lipsite de scop; activitate intensă şi dezorganizată sau reducerea mişcărilor spontane, cu o aparentă ignorare a mediului.

Etapele evoluției maladiei

În momentul actual se recunosc pentru schizofrenie următoarele etape de evoluţie:

• Etapa premorbidă, caracterizată prin modificări de personalitate (trăsături de tip schizotipal), disfuncţionalităţi cognitive (deficit de atenţie, alterări ale memoriei de lucru), inabilitate relaţională socială. În această etapă se evidenţiază la peste 50% din pacienţi semne minore neurologice (semne piramido-extrapiramidale, dismetrii, dificultăţi de orientare stânga-dreapta).

• Etapa prodromală, caracterizată prin scăderea semnificativă a capacităţilor cognitive şi pierderea tangenţială a contactului cu realitatea (retragerea socială şi inabilitatea de prospectare a viitorului).

• Primul episod psihotic, caracterizat mai frecvent prin simptomatologie predominent pozitivă.

• Remisiunea, definită prin următoarele criterii: ideaţie delirantă; dezorganizare conceptuală; comportament halucinator; conţinut neobişnuit şi aberant al gândurilor; manierism în procesele ideative şi postural; afect aplatizat; retragere socială;  lipsă de spontaneitate şi cursivitate a conversaţiei.

• Reacutizarea, reprezentată de reapariţia simptomelor pozitive.

• Recăderea, reprezentată de un nou episod psihotic instalat după cel puţin 6 luni de la remisiune.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News