Data actualizării:
Data publicării:

Peste 31 de milioane de măşti, RETRASE de ANPC de la comercializare

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Peste 31 de milioane de măști de protecție au fost retrase de la comercializare de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce s-au descoperit mai multe deficiențe. 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras de la comercializare peste 31 de milioane de măşti de protecţie, în urma controalelor realizate la nivel naţional pe piaţa acestor produse, a anunţat joi, preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres. 

Şeful ANPC a menţionat că cele peste 31 de milioane de măşti au fost retrase de la comercializare până la remedierea deficienţelor, iar alte 90.000 de măşti au fost retrase definitiv în urma deficienţelor constatate.

"În urma controalelor pe care le-am efectuat, tot timpul am încercat să mergem pe trasabilitatea produsului. Acest lucru ne-a dus la importatori şi la producători. În ultima perioadă au fost efectuate controale având ca obiect măştile de protecţie şi măştile medicale la 504 operatori economici, iar produsele controlate au fost în valoare de 3.650.000 de lei. În urma abaterilor constatate, au fost retrase temporar de la comercializare peste 31 de milioane de bucăţi măşti până la remedierea deficienţelor constatate, şi de asemenea au fost retrase definitiv de la comercializare ca necorespunzătoare aproximativ 90.000 de măşti. În urma acestor abateri au fost aplicate nu mai puţin de 286 de sancţiuni, în valoare de 1.750.000 de lei şi de asemeni au fost aplicate 114 avertismente în condiţiile în care erau doar abateri de la informare, deci am mers pe Legea Prevenţiei", a afirmat Eduardt Cozminschi.

Ce abateri s-au constatat 



Acesta a explicat că una dintre abaterile constatate în ceea ce priveşte comercializarea măştilor a fost lipsa marcajului "CE" - certificat de conformitate agreat de Uniunea Europeană.

"Printre abaterile pe care le-am găsit, acestea sunt privitoare la informare parţială sau totală, am descoperit că nu a fost aplicat marcajul CE, deci produsul nu corespunde normelor europene, nu a fost certificat de o autoritate recunoscută pe plan european, nu au fost însoţite de certificate de conformitate, nu au indicaţii de utilizare, nu au indicaţii de manipulare sau de înmagazinare. De asemenea am găsit şi multe abateri de practici comerciale incorecte, astfel încât prin anumite denumiri consumatorul era indus în eroare să cumpere acel produs în ideea că îi asigură o protecţie a sănătăţii. Aceste măşti (arată către un pachet de măşti retrase de la comercializare, n.r.) nu au un certificat de conformitate care a fost agreat de către Uniunea Europeană. Ele poate sunt bune, nimic de spus, dar în momentul în care nu au un astfel de certificat, deci nu se poate aplica CE-ul pe ele, nu pot fi vândute în România", a menţionat preşedintele ANPC.

Directorul general al Autorităţii, Paul Anghel, a adăugat că printre măştile retrase de la comercializare se numără şi măşti care au marcajul CE, dar acesta a fost dat de un organism care nu este certificat la nivelul UE.

Unde au fost produse măștile 



Preşedintele ANPC a precizat că marea majoritate a măştilor retrase de la comercializare sunt produse în "spaţiul ex-european".

"Marea majoritate a produselor care nu corespund sunt din spaţiul ex-european: China, Turcia, India", a declarat Eduardt Cozminschi.

Despre retragerea temporară de la comercializare a unora dintre măşti, preşedintele ANPC a explicat că acestea au deficienţe minore de informare pe etichete.

"Retragerea temporară presupune că sunt nişte deficienţe minore să spunem la partea de etichetare şi de informare, care pot fi uşor remediate în sensul că se modifică eticheta în sensul în care trebuie să ofere toate informaţiile", a afirmat Eduardt Cozminschi.

Alerte privind măștile neconforme 



De asemenea, preşedintele ANPC a precizat că în ultima perioadă ANPC a făcut 9 notificări în sistemul european RAPEX pe tema măştilor neconforme.

"În toată această perioadă, ANPC ca punct unic pentru alerta pe RAPEX a primit peste 100 de alerte privind măşti de protecţie neconforme. În urma urmăririi acestor alerte noi practic tot timpul vom face câte o reacţie. Reacţie înseamnă că descoperim aceste produse şi facem notificare. La rândul nostru şi România a făcut nu mai puţin de 9 notificări pentru produse neconforme către sistemul RAPEX", a menţionat Eduardt Cozminschi.

Grad de filtrare mai mic 

Preşedintele ANPC a explicat că măştile retrase definitiv de la comercializare au avut deficienţe care ţin de gradul de filtrare.

"Deficienţe majore înseamnă practic gradul de filtrare, deci gradul de filtrare dacă este practic mai mic de 95%, acel produs nu va asigura niciun fel de protecţie, iar consumatorul a fost indus în eroare", a afirmat Eduard Cozminschi.

Potrivit comunicatului remis ulterior de ANPC, abaterile constatate în cursul acţiunilor de control au fost: lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului; lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare; lipsa menţionării compoziţiei materialului utilizat; lipsa traducerii în limba română a informaţiilor şi instrucţiunilor pe etichetele de produs; lipsa indicării elementelor de identificare şi caracterizare, referitoare la denumirea producătorului/importatorului/distribuitorului şi adresa sediului în România; lipsa marcajului CE; lipsa declaraţiei de conformitate; lipsa indicaţiilor privind condiţiile speciale de depozitare şi/sau manipulare şi/sau nerespectarea acestora; lipsa informaţiilor privind modul de întreţinere a EIP; lipsa lotului sau a numărului de serie ori a altui element care să permită identificarea măştii - EIP; lipsa înscrierii mărimii măştii - EIP; comercializarea de produse nesigure (în interiorul cutiei, măştile nu erau ambalate); practici comerciale incorecte; lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor.

Elemente care induc în eroare consumatorul 



De asemenea, ANPC a descoperit anumite elemente care pot induce în eroare consumatorul cu privire la legalitatea produsului, cum ar fi: în declaraţia de conformitate era înscris că produsul mască era dispozitiv medical, iar raportul de testare era emis pentru un EIP care se supune altui cadru legal; aplicarea marcajului CE de către organisme neacreditate; aplicarea marcajului CE la produsele "măşti igienice lavabile" şi "măşti igienice lavabile pentru copii" la care se afirma prin etichetare că "nu fac parte din grupa echipamentelor individuale de protecţie şi nici din grupa dispozitivelor medicale", pe declaraţia de conformitate fiind indicată Legea nr.245/2004; neconcordanţă între denumirea produsului şi informaţiile de pe ambalaj şi cele din declaraţia de conformitate emisă de producător; instrucţiuni de utilizare diferite de cele înscrise în fişa tehnică, produsul fiind prezentat drept un dispozitiv medical de tipul II, deşi documentaţia menţionează tipul I. Produsul avea marcajul CE fără ca producătorul să poată prezenta un document eliberat de către un organism de evaluare a conformităţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel