Peste 18.000 de participanţi la cursurile ANOFM în primele opt luni ale anului 2019
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins 18.278 de persoane în programele de formare profesională organizate în perioada ianuarie - august 2019 prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.
Potrivit unui comunicat al ANOFM, remis joi AGERPRES, dintre acestea, 12.566 sunt şomeri, 3.281 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, 265 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite, alţii decât şomerii, iar 51 sunt persoane beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor. Restul de 2.115 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
În perioada de referinţă, au fost organizate 778 de programe de formare profesională gratuite dintre care 511 programe de calificare/recalificare şi 267 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe s-a înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani (40,48%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 35-45 de ani (27,45%), de tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani (17,96%) la polul opus fiind cei cu vârsta sub 25 de ani (14,11 %).
În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi - 7.376 persoane (58,70%) - au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmaţi de cei cu studii primare şi gimnaziale - 3.644 persoane (29%) şi cei cu studii superioare - 1.546 persoane (12,30%).
Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în luna august 2019 sunt: lucrător în comerţ - 1.310, agent de securitate - 1.195, inspector (referent) resurse umane - 1.081, bucătar - 845, operator introducere, validare şi prelucrare date - 755, frizer - coafor manichiurist pedichiurist - 511, competenţe cheie - comunicare în limba română - 412, contabil - 342, coafor - 297, agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale - 280, îngrijitoare bătrâni la domiciliu - 252, infirmieră - 234, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie - 228, manichiurist pedichiurist - 223, competenţe în limba engleză - 218.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News