Secvenţe din acest show urmează să fie incluse în scenariul unui film de acţiune regizat de Alain Depardieu, fratele actorului francez Gerard Depardieu, au anunţat organizatorii evenimentului.
"Black Sea Air Show va fi un eveniment de emoţie, un eveniment de senzaţie, de forţă aeriană, un eveniment pentru constănţeni şi pentru toţi cei care vizitează litoralul românesc în timpul verii", a menţionat preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică, Corina Martin.
Ce vor putea urmări participanții la eveniment
"La 12,30, startul evoluţiilor aeriene. Acestea vor fi deschise de către aviaţia civilă prin partenerii noştri, Aeroclubul României, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi Regional Air Services. Va fi o perioadă de aproximativ două ore şi treizeci de minute de evoluţie a aeronavelor civile, urmată de o perioadă de circa două ore de evoluţie a aeronavelor militare. Şi mă refer aici la elicopter PUMA R330, MIG 21 Lancer, F16 şi, cu bunăvoinţa partenerilor italieni, aeronave de vânătoare Typhoon, ale Italian Air Force", a spus Bărcaru.
El a menţionat că publicul va putea să admire evoluţia a zeci de aeronave, dar şi lansări de paraşutişti.
Directorul general al aeroportului constănţean, Bogdan Artagea, a adăugat că, în cadrul unei expoziţii, vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă un elicopter militar, o autospecială PSI militară, diferite aeronave şi echipamente, fiind amenajate totodată "o zonă de food, o zonă VIP" şi creată o parcare auto cu 900 de locuri. La dispoziţia vizitatorilor vor fi puse mijloace de transport speciale, pe ruta Constanţa - Aeroportul "Mihail Kogălniceanu".
Paradă a mașinilor de epocă
Conform Corinei Martin, deschiderea evenimentului va fi făcută de fanfara Forţelor Navale Navale şi o paradă a maşinilor de epocă.
Secvenţe din spectacolul aerian de sâmbătă vor fi filmate cu intenţia ca acestea să facă parte din scenariul unui film de acţiune realizat de o echipă de producători şi regizori din Franţa şi Elveţia, printre aceştia fiind şi francezul Alain Depardieu.
Eduard Irimia, care s-a implicat în ultimii 2 ani în producţia de filme, după ce a organizat la nivel global peste 100 de evenimente sportive televizate, a declarat că doreşte să includă în filmul menţionat, pe lângă secvenţe de la show-ul aerian de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", şi locuri precum staţiunea Mamaia şi Insula lui Ovidiu, în special pentru a promova România. Producţia filmului ar putea începe în luna august a acestui an.
Regizorul Alain Depardieu a declarat, în cadrul conferinţei de presă ţinută marţi pe aeroportul constănţean, că este posibil ca şi fratele său, Gerard Depardieu, să joace în acest film.
Gerard Depardieu, într-un film în România
"Este foarte posibil ca fratele meu, Gerard Depardieu, să joace până la urmă în acest film, asta se va decide după ce vom evalua scenariul final. (...) El şi-ar dori să facă parte din distribuţia acestui film", a spus Alain Depardieu.
Aflat la prima ediţie, "Black Sea Air Show" se va desfăşura în intervalul orar 12,30 - 17,30, iar intrarea la spectacolul aviatic este liberă, accesul publicului fiind permis începând cu ora 10,30.
Evenimentul este organizat de Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" şi Aeroclubul României, sub egida Ministerului Transporturilor, fiind susţinut de diverşi parteneri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol