Anunțul a fost făcut de Comitetul de experţi pentru vaccinuri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, citată de Agerpres.
În recomandările sale foarte aşteptate, Grupul strategic consultativ al experţilor OMS privind vaccinarea (SAGE) recomandă de asemenea folosirea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca în ţări în care sunt prezente şi variante ale coronavirusului.
"Persoanele de peste 65 de ani ar trebui să primească vaccinul", a declarat preşedintele grupului de experţi, Alejandro Cravioto, într-o conferinţă de presă.
Aceste recomandări intervin în condiţiile în care vaccinul cu vector viral, dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford, s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimele săptămâni, eficacitatea sa fiind pusă la îndoială pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani sau în ţările în care sunt prezente variante ale coronavirusului.
Vaccinul AstraZeneca/Oxford din Marea Britanie
Vaccinul AstraZeneca/Oxford, pe care Marea Britanie l-a administrat masiv populaţiei începând cu luna decembrie, a fost deja aprobat de mai multe ţări şi de Uniunea Europeană. Însă, unele guverne au preferat să recomande folosirea sa doar pentru persoanele sub 65 de ani, sau chiar sub 55 de ani, în lipsa unor date suficiente privind eficacitatea sa pentru persoanele mai în vârstă.
Pe baza unui studiu, Africa de Sud a evocat duminică posibilitatea unei eficienţe "limitate" a acestui vaccin împotriva variantei sud-africane, considerată mai contagioasă şi responsabilă pentru al doilea val de coronavirus în această ţară.
În recomandările sale, grupul de experţi OMS arată că "acest studiu a fost conceput pentru a evalua eficacitatea (vaccinului) împotriva tuturor formelor de gravitate ale bolii, însă dimensiunea redusă a eşantionului nu a permis evaluarea specifică a eficacităţii vaccinului împotriva formelor grave de COVID-19".
"Pot fi depozitate în frigidere obişnuite"
"Ţinând cont de aceasta, OMS recomandă în prezent utilizarea vaccinului AZD1222 (...) chiar dacă într-o ţară sunt prezente variante (ale coronavirusului)", afirmă grupul de experţi.
Cu o eficienţă medie evaluată în prezent la 70%, vaccinul AstraZeneca/Oxford se situează sub performanţele atribuite Pfizer/BioNTech sau Moderna, cu o eficacitate de peste 90%. Însă, acest vaccin foloseşte o tehnologie mai tradiţională, ceea ce-l face mai puţin costisitor, mai uşor de stocat şi deci mai adaptat campaniilor de vaccinare în masă.
"Este unul dintre acele vaccinuri care pot fi depozitate în frigidere obişnuite şi, prin urmare, este foarte util", a declarat pentru mass-media Soumya Swaminathan, responsabil ştiinţific al OMS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video